Sfântul Luca al Crimeei – chirurg, profesor de geniu și ierarh mărturisitor

1706

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru, fiind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic și al sufletelor (arhiepiscop). Întreaga lui viață se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: "Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul."

Numit adesea doctorul "fără-de-arginți", Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea și credința lui în Hristos în temnițele comuniste. Născut într-o familie princiară, sfântul a fost un bun chirurg și profesor universitar, iar în cele din urmă, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru.

În plină teroare bolșevică, un chirurg de excepție refuză să opereze fără icoana Maicii Domnului pe peretele sălii. Episcopul chirurg, Luca Voino-Iasenetki, mărturisitor al credinței în Hristos și titan al științei, deopotrivă, oferă lumii contemporane o minunată lecție de jertfire de sine, de slujire a semenilor și de sfințenie.

Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, într-o familie cu nobile rădăcini strămoșești. Valentin Voino-Iasenetki, după numele său de mirean, a primit o aleasă educație. Era pasionat de pictură și literatură dar, dorind să se pună cu totul în slujba aproapelui, decide să urmeze calea medicinii. La terminarea studiilor, colegii şi profesorii îi prevedeau un viitor strălucit ca savant de vocaţie, însă dragostea de semeni s-a dovedit mai puternică. („Am fost necăjit de faptul că nu mă înţeleg deloc, fiindcă eu studiasem medicina cu singurul scop de a fi toată viaţa medic de ţară, pentru a da ajutor oamenilor sărmani” – notează Sfântul Luca al Crimeei în cartea sa autobiografică – Am iubit pătimirea).

În anul 1904, în cadrul războiului ruso-japonez, sfântul va sluji pe post de medic chirurg, în slujba Crucii Roșii, adică fără salariu. Vreme de aproape un an, sfântul va îndeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de țară, lipsite de fonduri și într-o stare de sărăcie avansată. Între timp, tânărul Valentin se va căsători cu Ana, împreună cu care va avea patru copii. În anul 1916, doctorul Valentin hotărăște să-și publice experiențele medicale într-o carte de medicină, numită "Eseu despre chirurgia infecțiilor septice". În timp ce lucra la prologul cărții, un gând îi veni, cum că sub titlul cărții va sta un nume de episcop. Peste încă un an, în 1917, Valentin se stabilește împreună cu familia în orașul Tașkent, unde primește postul de medic-șef al spitalului din localitate. O boală incurabilă cauzează moartea timpurie a soției sale, Ana. Astfel, sfântul va rămâne singur, cu cei patru copii ai săi.

Deși nu reușește să ajungă medic la țară, din cauza izbucnirii războiului Ruso – Japonez, viața îi va fi legată pentru totdeauna de slujirea aproapelui aflat în suferință. Timp de 17 ani a câștigat faimă printre oamenii simpli, pentru că era un „doctor milostiv”, și apreciere în mediul universitar pentru lucrările sale de mare valoare științifică. În 1921, simțind chemare dumnezeiască, Valentin este succesiv hirotonit preot, tuns în monahism, primind numele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, și apoi hirotonit arhiereu. Din acel moment, numele lui Hristos a fost propovăduit cu tărie și fără încetare atât în predici, cât și prin întreaga sa viață reflectată în activitatea de profesor de anatomie topografică și de chirurg.

Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în vremea unui regim comunist ateu s-a tradus pentru Sfântul Arhiepiscop Luca în 11 ani de închisori și exiluri. Singur și prigonit, nu a încetat să slujească lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca darurile cu care a fost înzestrat arhiepiscopul încă din tinerețe să nu rămână ascunse și nici să se piardă. Vocația de savant nu s-a stins nici în cel mai îndepărtat colț al Siberiei, unde a scris în permanență lucrări științifice în domeniul anesteziei regionale și chirurgiei septice. De asemenea, a practicat medicina oriunde a fost nevoie, fără a ține seamă de presiunile autorităților.   

Înainte de fiecare operație, cererea ajutorului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților. Își punea mâna în care ținea bisturiul în cea a lui Hristos. Pacienții, văzându-se alinați în suferință, plini de recunoștință, îi mulțumeau episcopului Luca, care le răspundea astfel: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.”

În timpul celui de-al II-lea război mondial, fiind chirurg la un spital militar, îi trimitea pe medicii tineri să caute pacienții cu răni grave, pe care medicii îi considerau pierduţi. Foile de observație ale spitalului, precum și mărturia inspectorului tuturor spitalelor militare sunt file de istorie care ne adeveresc că mulţi din cei declarați fără speranță de supraviețuire s-au însănătoşit. Chirurgia umană, așa cum își amintesc studenții episcopului, era lecția pe care dorea să îi învețe pe toți. Cuvintele episcopului Luca își găsesc loc în medicină astăzi, mai mult ca oricând: „Pentru chirurg nu trebuie să existe cazuri, ci doar un om viu, care suferă”. În ciuda programului istovitor și a necazurilor pricinuite de autoritățile comuniste care îl lipseau uneori chiar și de mâncare, Sfântul Luca nu a renunțat niciodată la bunătatea și iubirea față de aproapele. Cunoștea numele bolnavilor și stabilea o legătură personală cu fiecare dintre aceștia. 

Considera că a face tot ceea ce poți pentru suferinzi este ceva normal și cel ce a lucrat cu simț de răspundere nu trebuie lăudat. Își încuraja colegii medici să se adâncească încontinuu în cercetarea faptelor lor şi a stării pacienţilor. Indiferenţa în îndeplinirea obligaţiilor şi îndatoririlor cerute de profesia de medic îl revoltau pe episcopul doctor.

În anul 1946, după terminarea perioadei de detenție, datorită meritelor deosebite în studiul medicinei, cât și pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infecțiilor septice", sfântul va primi Premiul Stalin. Sfântul Luca împarte banii, primiți ca premiu, orfanilor de război. Tot în anul 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Sfântul se va osteni neîncetat să reînvie credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți intelectuali și chiar de oameni având altă credință. Sfântul nu s-a temut niciodată să condamne atitudinea regimului ateu.

Sfântul Luca al Crimeei a trecut la Domnul pe 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani, iar pe 17 martie 1996 rămășițele sale pământești au fost deshumate, în contextul procesului de canonizare, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Osemintele răspândeau o mireasmă plăcută, iar inima lui a fost găsită neputrezită. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi din Simferopol. Bine mirositoare, sfintele sale Moaște săvârșesc pînă în prezent nenumărate minuni în trupul și sufletul celor bolnavi.

Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferinţele, încercările incredibile, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate şi încredere în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, arhiepiscopul Luca nu s-a resemnat neputincios, ci a acceptat suferințele, continuând cercetarea și fiind om de știinţă valoros și un chirurg de geniu. Fără îndoială, viața Sfântului Luca conține atâta înțelepciune și învățătură, cât nu pot cuprinde toate cărțile de dezvoltare personală răspândite și apreciate astăzi. Dezinteresat și modest, chirurgul de geniu, Sfântul Luca, a tămăduit suferințe și a călăuzit oameni spre viața veșnică, arătând încă o dată de ce putere și înțelepciune se bucură omul care nu se desparte de Dumnezeu.

În septembrie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât includerea, începând cu anul 2013, în calendarul creştin ortodox român, a pomenirii Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii, cu ziua de prăznuire la 11 iunie, fiind un model de ierarh şi medic creştin care se bucură deja de cinstire deosebită în multe Biserici Ortodoxe.

 


Articole postate de același autor
225

Cântare la Adormirea Maicii Domnului „Arhanghelul cel mai sfânt”

„… Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare …preabinecuvântat și preamărit este numele tău cel sfânt, în cer și pe pământ, în vecii vecilor. Amin!” „Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbaţii, şi sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viaţă ascunsă, […]