Actualitate

Sfânta Masă înconjurată de un foc dumnezeiesc

4396

În secolul trecut, în Asia Mică, a trăit un preot sfânt, părintele loan. Era căsătorit, avea copii şi era din Ghelverul Capadociei. În zilele de rând muncea pe câmp, în timp ce duminicile şi sărbătorile slujea în biserică.

La Sfânta Liturghie aproape întotdeauna izbucnea în lacrimi şi bocete. În timpul sfinţirii Sfintelor Daruri, plânsetele lui erau auzite de toată lumea. Cântăreţii cântau „Pe Tine Te lăudăm" cât de rar puteau însă el întârzia chiar şi 15 minute, poate şi mai mult. Astfel şi ei repetau cântecul de 5 - 6 ori.

Odată au spus epitropilor problema lor iar aceştia, la rândul lor, au spus-o părintelui.

- Părinte Ioane, deseori întârzii în timpul Sfinţirii Darurilor. Cântăreţii şi poporul aşteaptă afară mult timp. Nu poţi să spui rugăciunea mai repede, ca să nu se facă zarvă?

- Cum o să se facă asta?

- Este uşor. Atunci când eşti în genunchi, să te ridici să sfinţeşti Cinstitele Daruri, să spui rugăciunea şi să termini.

- Rugăciunea o ştiu, dar nu pot.

- De ce nu poţi, părinte? Iertaţi-ne, dar nu este greu.

- Aceasta nu depinde de mine, a răspuns părintele loan. Când încep să citesc rugăciunea, Sfânta Masă este înconjurată de un foc dumnezeiesc care ajunge la înălţimea de 2 - 3 metri. Aşa că nu pot să mă apropii şi să tai Sfintele Daruri. Mă cuprinde frica şi groaza. Nu ştiu ce să fac. Cad atunci la pământ, plâng şi implor pe Domnul să înlăture focul, ca să continui. După aceea ridic ochii. Dacă flăcările au dispărut, mă ridic şi continui, dacă nu, atunci continui implorarea cu lacrimi şi bocete până se stinge focul. Câteodată flăcările se dau în dreapta şi în stânga şi atunci pot să continui.

Ascultând creştinii acestea nu l-au mai deranjat niciodată. Era şi foarte evlavios şi deosebit de atent când slujea. De aceea în parohia lui veneau la biserică mulţi credincioşi din alte sate, care mergeau pe jos ore întregi ca să ajungă. Câteodată veneau la Liturghie o mie de credincioşi, poate şi mai mulţi. Şi toţi aceştia plângeau şi ei. La sfârşitul Liturghiei, podeaua bisericii era aşa udată de lacrimi, încât ziceai că a turnat cineva apă.

Din Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Ed. Egumenița, p. 70


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
0

Preotul Nicolae Jelihovschi – modelul dascălului de altădată

Pe părintele Nicolae de la Sălcuța l-am descoperit în școala satului și acolo stă din zori până în noapte de vreo două decenii. Acolo a crescut în calitate de elev și acolo s-a format din primii ani ai slujirii. A ajuns la 40 de ani de viață și nu mi-l închipui în alt loc, decât […]

Articole postate de același autor
150

Orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni

Imi scrii despre ciocnirea neaşteptată cu sora… în Scriptură se spune: „şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat” (Psalmi 37,12). De altfel, şi fără Scriptură, viaţa arată că orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni. Ce este de făcut? Cu toţii avem aceeaşi neputinţă, şi anume dorinţa de […]