Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul cinstit liturgic la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

3229

În dimineața zilei de vineri, 21 mai 2021, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.

La această slujbă, alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopop și secretar al Vicariatului Soroca, PC Arhim. Paisie (Tamazlîcaru), starețul schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Stîrceni, r. Florești și un sobor de preoți și diaconi.

PS Episcop Ioan și-a serbat astăzi ocrotitorul spiritual. Ierarhul a rostit în cadrul Sfintei Liturghii rugăciuni de mulțumire pentru harul revărsat de Dumnezeu asupra sa și asupra credincioșilor.

După pericopa evanghelică PS Ioan rostit cuvântul predicatorial, în care a evidențiat înțelesul duhovnicesc al textului evanghelic rânduit. Ierarhul a vorbit și despre viața și activitatea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care l-a urmat cu iubire și smerenie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Către final, cu prilejul serbării zilei ocrotitorului spiritual, Episcopul Ioan a primit din partea clerului slujitor și a enoriașilor, alese cuvinte de felicitare însoţite de îndemnul pentru o slujire arhipăstorească îndelungată şi vrednică, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1843

Sfârșitul războiului și dezorganizarea vieții religioase a Moldovei (anii 1944-1947)

Cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, continuăm publicarea unor materiale documentare unice legate de istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova din perioada 1940-1991. Textele fac parte din lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”, apărută la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2018. Continuare din: Războiul și revenirea Bisericii Ortodoxe Române (anii 1941-1944) […]