Actualitate

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a XX-a după Pogorârea Duhului Sfânt

836

Pe 30 octombrie, 2022, în Duminica a XX-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

În dimineața zilei, Chiriarhul a fost întâmpinat festiv de preoții și credincioșii prezenți, dar și de un grup organizat de copii de la Grădinița nr. 10 „Guguță”, din mun. Ungheni.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, cerându-se totodată sănătate și pace pentru întreaga omenire.

La Vohodul mic, Înaltpreasfinția Sa a oferit destincții și decorații bisericești unor slujitori ai Catedralei Episcopale. Astfel, Prot. Ștefan RÎMBU a fost decorat cu dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la rugăciunea domnească, Tatăl nostru, iar Prot. Nicolai BOIAN, a fost decorat cu dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic. De asemenea, Arhid. VENIAMIN (Seculțan) a fost decorat cu înalta Distincție Eparhială „Cuvioasa Parascheva”.

După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat părintește credincioșii prezenți, cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată tuturor.

După aceasta, câțiva creștini l-au felicitat pe Ierarh cu împlinirea celor 55 ani de viață, pe care i-a sărbătorit ieri.

Apoi, Înaltpreafinția Sa a împărțit dulciuri tuturor copiilor prezenți în Catedrală.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

Menționăm că la ora 6 dimineața, la Catedrala Episcopală a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie, oficiată de prot. Nicolai BOIAN, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul de copiii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2184

Faceți oamenilor ceea ce vreți să vă facă ei vouă!

Se zice că niște credincioși dintr-o parohie au venit odată la mitropolie să-l reclame pe preotul lor. Mitropolitul i-a primit și ei i-au spus: – Înaltpreasfințite, uite de ce am venit: Să ne schimbați preotul. – De ce? – Pentru că preotul nostru ne spune mereu și mereu aceeași predică. – Și ce vă spune? – Nu prea știm ce […]