Anunţ angajare: Se caută bărbat dreptslăvitor creştin

3652

Familia creştină angajează în sânul ei bărbat dreptslăvitor creştin, pe perioadă nelimitată de timp. 

Cerinţe: 

– tânăr dinamic în exercitarea virtuţilor, iubitor de Împărăţia cerurilor şi dreptatea lui Dumnezeu;
– se cere obligatoriu experienţa fecioriei până la căsătorie sau, în cazul căderii în desfrânare, experienţa sinceră a pocăinţei şi a îndreptării;
– constituie un mare avantaj comunicarea cu răbdare, blândeţe şi înţelepciune; 

Responsabilităţi: 

– purtarea răspunderii de a fi cap al unei familii creştine, iar nu folosirea acestei slujiri în avantaj propriu;
– conducerea soţiei pe drumul mântuirii ce duce la Hristos, nu pe drumul avorturilor ce duc la pierzare;
– curajul de a creşte toţi copiii rânduiţi de Dumnezeu, fără subterfugii şi fără silirea soţiei de a se feri de naşterea de prunci;
– creşterea copiilor în frică de Dumnezeu, viitori oameni de nădejde şi adevăraţi ostaşi ai lui Hristos;
– trăirea după rânduială creştină, astfel încât bărbatul să-şi ajute femeia dăruită de Dumnezeu la exercitarea rolului de mamă şi soţie;
– să nu-şi umple vreodată capul cu ameţeala băuturii sau inima cu frumuseţe străină, ci mintea să şi-o umple cu dreapta socoteală, iar inima cu dragostea de aproapele;
– să nu cunoască vorba urâtă, iar minciuna să nu se cuibărească pe buzele sale;
– să cinstească atât pe părinţii săi cât şi pe cei ai soţiei, astfel încât familia să nu ajungă istovită de certuri fără sens;
– să vegheze mereu la mântuirea şi orânduirea familiei care îi este dată spre grijă; 

Recompense/ beneficii: 

– lucrul în echipă cu o soţie fidelă, atât la bine, cât mai ales la greu, în drumul spre veşnicie;
– biruinţă în necazurile vieţii acesteia;
– binecuvântarea de a fi părinte şi posibilitatea de a fi un bunic împlinit, într-o lume în care mulţi oameni mor de singurătate.
– cununa mântuirii de la Împăratul Hristos, şi viaţa de veci. 

Descrierea angajatorului:
Familia creştină, tot mai afectată de răspândirea păcatului în rândul tinerilor, nădăjduieşte în trezirea la o viaţă nouă, în Hristos. Acest anunţ de angajare în viaţa de familie pare scris sub o formă de glumă, însă este cât se poate de serios cu putinţă, dată fiind situaţia reală a lucrurilor.

(Cu nădejde, familia creştină!)
www.ortodoxiatinerilor.ro

Articole postate de același autor
4342

Secretul unui creier uimitor până la adânci bătrâneţi, de la o femeie de 95 de ani

Puţini se pot lăuda cu performanţele Olgăi Kotelko care, până la 95 de ani, a sfidat procesul normal de îmbătrânire și a uimit lumea medicală datorită creierului său, care s-a păstrat într-o formă remarcabilă pentru vârsta ei. Secretul ei este unul pe cât de eficient, pe atât de simplu.  La 77 de ani, vârstă la […]