Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință celebrată liturgic la Catedrala episcopală din Soroca

1600

6 mai 2022. Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a liturghisit în Catedrala episcopală din oraşul Soroca, pentru a cere prin rugăciune mijlocirea acestui mare martir al creștinătății în fața Domnului.

La fel ca și la slujbele anterioare, PS Ioan a înălțat rugăciuni pentru pace în lume și pentru drept-măritorul popor al Moldovei.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul Sorocii a vorbit despre personalitatea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe arătând că marele mucenic pe care Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi a primit o educaţie aleasă şi a fost un om vrednic, cu multe virtuţi morale deosebite pe care le-a inspirat mama sa şi credinţa în Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Ioan a adresat mesaj de felicitare tuturor celor care poartă numele în cinstea Sfinților Mucenici Gheorghe și Anatolie.

De mesajul Ierarhului s-au bucurat omagiata zilei, monahia Crischentia (Nogailîc), econom al Catedralei episcopale.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
3768

Trăim o viață, dar responsabilitatea e cât pentru șapte!

O, om!… ce mari răspunderi ai de tot ce faci pe lume! De tot ce spui, în scris sau grai, de pilda ce la alții-o dai, căci ea mereu, spre iad sau Rai, pe mulți o să-i îndrume!   Ce grijă trebuie să pui în viața ta, în toată, căci gândul care-l scrii sau spui […]