Să zicem „Tatăl Nostru” cu lacrimi

1001

Doi bătrâni din satele de pe Valea Bistriței s-au urcat în autobuzul de Târgu-Neamț, să meargă spre casă. Unul a zis către celălalt:

-Suntem supărați, măi frate, că de o lună de zile nu a căzut o picătură de ploaie și ni se usucă toate pe câmp.

- Da, măi frate, pentru păcatele noastre ne bate Dumnezeu. Iaca și eu sunt supărat. Nu de mult, mi-a ars casa cu toate hainele, dar nu zic nimic, că suntem păcătoși.

- Ai dreptate! Oare mai zice astăzi cineva „Tatăl nostru” cu lacrimi? Iaca de ce nu plouă. Apoi bătrânii au tăcut. Și îndată a pornit din stație.

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria pag.138-139


Articole Asemănătoare
857

Dragostea falsă şi consecinţele desfrânării

Сeea ce este rău într-o patimă nu este lucrul sau materia, ci pofta căzută, măsura păcatului pe care o ataşăm acestora, deci nu lucrul, ci reaua lui utilizare, lipsa de descernământ in legatura cu el. “Jean Cluade Larchet, analizând psihologic şi duhovniceşte patima defrânării şi reducţiile pe care le operează aceasta, atât asupra sufletului pătimaş, […]

Articole postate de același autor