Într-o zi, un pelerin aflat în Muntele Athos a pus această întrebare mai multor stareţi: Ce este cel mai important în viaţa noastră? De fiecare dată i s-a răspuns: Dragostea divină: să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugăciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce să fac? Apoi, în sinea lui, a hotărât: Voi trai în aşa fel ca şi cum aş avea această dragoste. Treizeci de ani mai târziu, Duhul Sfânt i-a dăruit darul iubirii.
În mod inevitabil, vor fi ore, săptămâni, ani în şir, în care vom trăi fără să simţim lucrarea Duhului Sfant în noi. Sunt perioade importante în care ni se oferă prilejul să ne mărturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.
Chiar dacă nu percepem lucrarea harului, trebuie să trăim ca şi cum Duhul Sfânt ar fi în noi. Stareţul Siluan gândea că dacă păzim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul când harul se va face cunoscut şi va rămâne mereu în noi. Este inutil să ne grăbim. Unii parinţi de la Muntele Athos n-au primit harul şi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decât abia după patruzeci de ani de nevoinţe şi, uneori chiar mai mult, tocmai înaintea sfârşitului lor.
Aforisme duhovnicesti din Din Viaţă şi din Duh, Arhimandritul Sofronie Saharov
