Actualitate

„Fiţi morali, ca să nu mai fiţi suspicioşi”

7053

 

Am căpătat o îndoială în ceea ce priveşte fidelitatea prietenei mele faţă de relaţia noastră. Evită să răspundă la întrebările suspicioase pe care i le pun.

– Să ştiţi că deveniţi suspicioşi în momentul în care dracul geloziei va pătrunde mai adânc în inimă decât dracul bucuriei întâlnirii cu celălalt. Suspiciunea în raport cu celălalt se naşte şi din cauză că în primul rând n-avem încredere în noi. Întâi se naşte în noi infidelitatea, nu neapărat că iubim pe altcineva, deşi poate fi şi asta, ci prin faptul că întotdeauna îl socotim pe cel care îl iubim sau zicem că-l iubim, second-hand în raport cu celelalte priorităţi pe care le avem în jurul nostru. Ferească Dumnezeu!

Eu personal cred că cea mai urâta şi cea mai cruntă dintre drăcoveniile dracului despre noi este această gelozie, care roade neîncetat ca un vierme, ca o rugină la fier. Domnule, poţi să-i dovedeşti celuilalt de mii de ori, să-i spui prin cuvinte, să faci gesturi şi minuni arătând că-l iubeşti, dacă el nu simte că te iubeşte, aliluia şi amin. Trebuie să stai cuminte, să te retragi, să te rogi lui Dumnezeu, ca într-un fel sau altul să-ţi găsească unul mai vrednic de iubire decât el. Ideea asta cu suspicionarea prietenei, asta e şi un fel de bazaconie, astea sunt filmele americane văzute prea mult. Aţi văzut că mai întâi se culcă bine, după aia o întreabă: „Dar, cum zici că te cheamă? „Se ceartă bine cu părinţii, trag nişte chefuri monstruoase, în care dacă vomită cu atât mai bine, dacă iau droguri e şi mai bine, dacă se întâmpla cumva şi o relaţie de homosexualitate, e nemaipomenit, după aceea spun că îşi doresc o viaţă nouă, fără suspiciuni.

Fiţi morali, ca să nu mai fiţi suspicioşi. În momentul în care deveniţi suspicioşi e şi pentru faptul că aveţi o rană undeva, aşa, ascunsă. Unii mai spun: „Eu sunt supărat, prietena mea nu mai este virgină“. Dar el, măgarul, el nici măcar de virginitatea ochiului nu s-a păzit şi îi cere bietei fete să fie nu ştiu cum. Nu cereţi mai mult decât daţi.

Extras din Provocările străzii de Pr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006


Articole Asemănătoare
304

Mândria este cel mai mare păcat al omului

Este foarte greu să te lupți cu mândria. Pentru că egoul nostru s-a amestecat cu acest monstru și nu ne dăm seama. Suntem orbi. „Orbi care îi conduc pe orbi”. Și mai e ceva. Încă din copilăria noastră, ni se spune: „Fii primul din clasă… Nu fi ca acel copil.” Ce înseamnă acest lucru? Deoarece […]

Articole postate de același autor
23

Pr. Savatie Baștovoi: “Cum să fii sensibil și să nu te tulburi”

Tulburarea emoțională, de orice fel, este o reacție firească, la fel ca reacția de retragere atunci cînd atingem din întîmplare un obiect încins, sau cînd ne apucăm de nas în mijlocul unui miros greu. Gradele de tulburare însă sînt diferite. Gradul de tulburare determină formele de reacție. O reacția vehementă este ceea ce ne pune […]