Toamna este asociată nu doar cu strângerea roadelor, dar şi cu numeroasele hramuri ale bisericilor din micuţa noastră ţărişoară. Din luna septembrie până la începutul Postului Crăciunului lumea tot hrămuieşte. Unii serbează Naşterea Maicii Domnului (pop. Sfânta Marie Mică), alţii Acoperământul Maicii Domnului (pop. Pocroavele). Unii îi au drept protectori pe Cuvioasa Parascheva, Sf. Dumitru, iar cele mai multe localităţi îi cinstesc pe Sfinţii Arhangheli.
Apare totuşi o problemă. Lumea nu mai trăieşte sărbătorile creştineşte, denaturând şi desacralizând noţiunea de „hram”, care în traducere din slavonă înseamnă „biserică”. Deci comunitatea de credincioşi, care formează o biserică de suflete, ar trebui să înceapă şi să trăiască orice sărbătoare religioasă într-un locaş divin, care devine biserică ca zid.
Sărbătoarea hramului ar fi bine să ne adune în acelaşi duh al rugăciunii, al trăirii unor clipe de bucurie, când este proslăvit praznicul sau protectorul comunităţii religioase şi, respectiv, al majorităţii populaţiei, dacă în localitate activează doar un locaş divin.
Astăzi, spre regret, hramul a devenit o sărbătoare culinară, după care urmează cel mult câteva manifestări culturale. Am rămas profund mirat când într-un sat cu frumoase tradiţii şi rădăcini creştine în ziua hramului toată lumea era în treburi şi în pregătiri, iar la slujba praznicală au participat circa zece persoane.
În loc să mulţumim Domnului şi să cinstim sfântul sau sărbătoarea, chefuim şi profanăm cele sfinte.
Hramul e prilejul comuniunii, împărtăşirii din cele dumnezeieşti şi apoi al comunicării cu semenii noştri. Hramul mereu a avut, în primul rând, caracterul unui demers misionar, prin care mărturisim credinţa şi valorile noastre duhovniceşti. În aceste zile de bucurie luăm aminte la mesajul Evanghelic, încercăm să fim mai senini şi mai vrednici de cele cereşti, luăm aminte la viaţa protectorilor cereşti şi încercăm să devenim mai îmbunătăţiţi lăuntric.
Sărbătoarea este trăită cu mai multă intensitate dacă se săvârşesc fapte bune ale milei sufleteşti şi trupeşti. Am întâlnit în unele localităţi grupuri de creştini care după slujba hramului iau binecuvântarea de a cerceta bolnavii, neputincioşii, orfanii şi alte categorii vulnerabile din localitate sau din alte părţi. Unii gătesc bucate alese şi merg prin penitenciare, aziluri şi centre comunitare, oferind hrană trupească, dar şi încurajare, dragoste sufletească.
Cei care afirmă că „ţin hramurile” doar cu mâncarea, băutura şi prin distracţii, n-au înţeles încă sensul sărbătorii bisericeşti. Să-i ajutăm, oferindu-le mesajul cel mai autentic, îmbibat de smerenie, cumpătare... dragoste jertfelnică.
Să trecem de la veselie pătimaşă, la bucurie binecuvântată!
Preot Octavian MOŞIN
