Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pă­mânt!

-Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.

– Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.

– Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pă­mânt!

– Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu sin­gur, ştie ce va fi cu copi­lul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lu­me şi ce va fi şi ce va face în lu­me. Numai te tre­­zeşti la bă­trâ­­ne­ţe cu is­păşirea pentru copiii pe care nu i-ai lăsat să se nască sau chiar i-ai a­vor­tat.

– Cei ce cred nu au voie să nu creadă. De aceea, când fac rău, Dum­ne­zeu îi pe­dep­seşte, ca să nu mai poată lucra nimic, pentru ca să-şi vină în fire şi să-şi re­vi­zuiască po­zi­ţia, ati­tu­di­nea faţă de Dum­ne­­zeu.

– Numai cât necaz îi trebuie omului ca să se mântuiască dă Dum­ne­zeu omului.Este cu drep­­­t­a­te să tragi scurta (necazul) pentru ne­cre­dinţă. Când omul îşi re­vi­zuieşte po­zi­ţia faţă de Dum­­­ne­zeu, faţă de Domnul Iisus Hristos, faţă de Bi­se­rică, atunci şi Dum­nezeu va fi cu el. Va fi mai greu de copiii celui ce nu-şi re­vi­zuieşte poziţia faţă de Dum­­nezeu.

– Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.

– Nu suntem din maimuţă; dar mergem cu paşi repezi spre ea.

– Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâ­ta vreme a­târ­nă pe­deapsa lor asu­pra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noas­tră. De în­da­tă însă ce măr­tu­ri­sim păca­te­­le şi vino­vă­ţia, primejdia morţii o în­lă­tu­ră Dumnezeu de deasupra noas­tră.

– Toţi avem o genă oncogenă şi ne putem îmbolnăvi de mai multe ori fă­­ră să ştim, dar prin spo­veda­nie sinceră şi împărtăşirea cu Sfân­ta Eu­­­haristie ne refacem. Trebuie să ne în­tărim cu Sfintele Tai­­ne, cu e­ner­­­gie duhovnicească, capabile să stă­vilească anar­hia din cre­­ier şi din or­ga­nismul nostru. Fac­torul supranatural se dovedeşte ca­pabil de atâtea ori să ne sca­­­pe din mul­te încurcături.

– Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfinţii ade­vă­ra­ţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi.

– Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei în­tărite de vo­in­­ţă. Din pricina acestei lupte între con­vin­­­geri şi patimi, călugăria e dă­tătoare de har şi numărată la Taina Po­­­căinţei.

– Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Cea mai lungă cale este ca­lea ca­re du­ce de la urechi la inimă.

Surse: “Cararea Imparatiei”, “Cuvinte vii”