O veche legendă spune că satana a ţinut odată sfat cu dregătorii săi spre a căuta cea mai bună cale de a îndepărta pe oameni de la Dumnezeu.
Unul dintre draci a zis: „Să le spunem că nu este Dumnezeu”. Altul a zis: „Să le spunem că Dumnezeu nu ţine seama de bine şi de rău.” La urmă al treilea a zis: „Să-i lăsăm să creadă că este Dumnezeu şi că ţine seama de bine şi de rău. Dar să le şoptim mereu că nu e nici grabă”.
Toţi s-au învoit că ultima metodă era cea mai bună. De atunci diavolul ne şopteşte mereu la ureche: „Da, sigur, ai dreptate; trebuie să faci toate acelea lucruri bune, dar nu e nevoie să le faci astăzi. Nu e nevoie să te grăbeşti. Ia-o încet şi fă-le când eşti pregătit. Există întotdeauna un mâine.”
În acest chip Satana ne ispiteşte şi ne abate de la săvârşirea celor mai multe fapte bune, pe care vrem să le facem. Până la urmă, apropiindu-ne de capătul vieţii, ne dăm seama când e prea târziu că am realizat numai o mică parte din potenţialul nostru, că am făcut doar o fărâmă, din binele pe care vroiam să-l facem.
Trecem pe un drum doar o singură dată şi, din pricina acelui „mâine”, ratăm multe dintre prilejurile care ni se oferă.
„Iată acum vreme bine primită, iată acum ziua mântuirii.”
