Mare este Dumnezeu!

2864

Spun bătrânii că pe vremuri, în ce țară nu mai știu
Ar fi locuit odată un creștin giuvaergiu,
Care-n orișice-ntâmplare, și la bine și la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste țara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creștin că aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Și-ntr-o zi-l chemă la sine și cu gânduri de mișel
Din împărătescu-I deget scoase un frumos inel,
Și arătându-l cu-ngâmfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureți și-n trei zile să-l aduci!”

„Am să-l curăț, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mișelul

Și scoțându-i piatra scumpă, ce orbea jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra și-a azvârlit-o, jos în mare.
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preț greu
Și i-a zis: „O să se vadă cât de mare-I Dumnezeu!”

Omul a luat cutia și ajuns la el acasă
A lăsat cutia-nchisă și s-a așezat la masă.
Apoi și-a văzut de treabă cum știa să-și vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.

Dar a treia zi luându-l ca să-l șteargă
Văzu că piatra lipsește și-l cuprinse jale largă
Plânse mult. Pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”

În aceeași clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, „Tăind peștele pe vatră
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”

„Ah!”, a suspinat bătrânul, „nu degeaba tot spun eu
La tot pasul și-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n pește, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la împărat”.

Curățând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Și s-a dus la împăratul, glăsuindu-I cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curățat oglindă: Mare este Dumnezeu!”

„Cum putuși a-I găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă și pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:
„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui și-n veci Amin!
Și-auzind aceasta, împăratul cel păgân s-a făcut și el creștin

(Poet creștin anonim)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
3078

Când ţi se oferă ceva din iubire, trebuie să primeşti

Șovăiam mereu să primesc daruri, chiar şi din partea unor prieteni, pe care, astfel, îi supăram, fără să vreau. Părintele „văzu” această slăbiciune a mea, în spatele căreia, deşi „idealizată”, se ascundea mândria, şi vru să mă scape de ea. Eu nu-i vorbisem niciodată despre această problemă. Odată, îmi spuse brusc: ‒ Când ţi se oferă ceva […]


Foto