În zilele noastre mulţi creştini nu dau postului importanţa cuvenită, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Postul însă trebuie primit cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru oameni, ci pentru diavoli, în cazul demonizaţilor, postul poate face mult, mai ales când este însoţit de sora sa bună, rugăciunea. De aceea Hristos ne spune: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Matei 17,21)
Postul ţinut aşa cum se cuvine aduce preacurate roade duhovniceşti, foarte preţioase şi foarte folositoare omului.
Cum sufletul şi trupul participă împreună la postire, la fel împreună se folosesc de roadele generate de respectarea postului.
Binefacerile postului în viaţa creştinului sunt multiple. Acesta poate avea un caracter pedagogic, medical, estetic, pregătitor pentru Rai, mijloc de a-L lăuda si a-L slăvi pe Dumnezeu, de a comunica cu El etc.
Postul, încet-încet, subţiază stratul gros al păcatului care acoperă sufletul şi alungă din el întunericul (Sf. Simeon Noul Teolog). Aşa cum soarele alungă ceaţa, curăţă ochii noştri sufleteşti şi ne descoperă soarele dreptăţii, pe Iisus Hristos.
Trebuie să preţuim şi să îmbrăţişăm postul în mod liber şi voit.
Necesitatea postului este subliniată nu numai de Tradiţia Bisericii noastre, de canoanele Sfintelor Sinoade şi de testamentele Părinţilor, dar şi de Sfânta Evanghelie.
Mai întâi, însuşi Domnul, înainte de a se măsura cu diavolul în pustie, a postit patruzeci de zile şi nopţi. Şi aceasta a făcut-o nu pentru că avea nevoie de post pentru a-l pricepe pe cel viclean, de vreme ce este Dumnezeu atotputernic, ci pentru că a vrut să ne dea, ca şi în alte împrejurări, o pildă directă şi personală pe care noi să o urmăm. Dumnezeu fiind, nu avea nevoie de post, dar noi, ca oameni, avem nevoie de acesta, pentru a-l alunga departe de noi pe satana. Căci Hristos, iarăşi, ne-a încredinţat că neamul diavolesc „cu nimic nu poate fi scos decât cu rugăciune şi cu post”.
Postitorii îi prefigurează pe viitorii locuitori ai Raiului.
Prin posturi, creştinul are posibilitatea să-şi schimbe în chip mistic natura, posibilitatea transfigurării. Scopul final al sufletului, precum şi al trupului, este învierea, la care se ajunge şi prin postire. Prin binefacerile obţinute postind, sufletul şi trupul sunt invitate împreună la Nunta mistică cu Hristos, Mirele veşnic, căci relaţia cu Hristos are şi un caracter nupţial!
Să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele.
Să conştientizăm, aşadar, necesitatea postului celui ucigător de patimi şi folositor pentru suflet, care va înviora duhul, va uşura trupul, va înăbuşi păcatele şi ne va îndemna voinţa spre culmi duhovniceşti, spre nevoinţe aducătoare de roade, spre foame şi sete şi dor de Iisus Hristos, Care a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta”.
Preot Octavian Moșin
