Actualitate

Reguli de bunăcredință la sărbătoarea Paștile Blajinilor

2813

Încercați să nu vă scufundați în prea multe pomeni și gătirea bucatelor! Cei adormiți sunt însetați, în primul rând, de rugăciuni. Milostenia reprezintă fapte bune de dragul adormiților, care urmează a fi făcute din inimă, cu suflete nevoiașe sau care așteaptă sprijinul și încurajarea noastră. Putem face acte de milostenie fără nici un ban și costă mult mai mult. Spre exemplu zâmbiți, îmbrățișați pe cei din jur și spuneți-le cât de mult îi apreciați, prețuiți și iubiți.

Iată 10 reguli pentru cei care serbează Paştile Blajinilor!

1. Sărbătoarea este luni, după Săptămâna Luminată. Nu e recomandat să pomenim adormiţii de duminică, deşi s-a generalizat această practică;

2. Rugăciunile pentru adormiţi ar trebui să înceapă în biserică şi să continue la mormânt;

3. E o sărbătoare locală, iar Biserica recomandă nu doar o zi în anul bisericesc pentru pomenirea adormiţilor. Acest lucru poate fi înfăptuit mai în toate zilele şi, în special, sâmbetele din an, iar câteva sâmbete sunt cu pomeniri generale;

4. Rugăciunea să fie îmbinată cu milostenia;

5. Milostenia se face cu nevoiaşii;

6. Atât rugăciunea, cât şi jertfa, să fie din inimă şi nu de dragul lumii;

7. La cimitir se cuvine a fi cumpătaţi şi scufundaţi în rugăciune;

8. Să ne gândim la adormiţi şi nu la poftele noastre;

9. Sunt interzise mesele, băuturile şi veseliile la morminte;

10. Îmbrăcămintea şi portul nostru să fie decente.

 

Preot Octavian MOȘIN


Articole postate de același autor
1495

Preasfințitul Episcop Ioan, a oficiat Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, în catedrala episcopală a orașului Soroca

Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi, neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului. (Icosul al 12-lea) Luni, 13 decembrie 2021, zi de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, […]