Reacțiile impulsive la comportamentul necuvenit al copiilor și efectele lor pe termen lung

Reacţia impulsivă este tentantă pe termen scurt, dar nu este o soluție pe termen lung.

Reacţia impulsivă este legată, de obicei, de curmarea unui comportament pe care nu vrem să îl mai vedem în perioada următoare, dar nu îi învaţă deprinderi, compor­tamente sau virtuţi pe care vrem să le vedem pe termen lung. Felul cum reacţionăm la comportamentul necuve­nit al copiilor noştri poate sau să scurtcircuiteze, sau să sprijine procesul cel bun de învăţare. De învăţat tot învaţă ei ceva, dar se poate să nu înveţe nimic bun.

Reacţiile impulsive sunt legate doar de noi, părinţii: de dispoziţia în care ne aflăm, de aşteptările noastre, de im­pulsurile noastre, de temerile noastre sau de felul în care îi judecăm pe copiii noştri. Dacă suntem într-o dispoziţie bună, răbdăm un comportament nedorit, însă, dacă sun­tem supăraţi, obosiţi sau într-o dispoziţie proastă, atunci reacţionăm impulsiv. Uneori răbdăm, răbdăm, răbdăm şi apoi reacţionăm impulsiv. Asemenea reacţii impulsive fa­ţă de copii schimbă accentul de la alegerile copiilor la dis­poziţia părinţilor sau la starea lor emoţională. Când reac­ţionăm impulsiv, îi rănim pe copii şi păgubim totodată relaţia pe care o avem cu ei.

Reacţiile impulsive ţin de sentimentele noastre şi rare­ori sunt chibzuite. Ele tind să fie arbitrare, inconsecvente şi duse la extrem. Atunci spunem lucruri care îi rănesc pe copii şi care sunt imposibil de aplicat.

„Eşti pedepsit o lună!”

„Îţi iau de tot jucăria!”

Sau una dintre favoritele mele: „Plec fără tine dacă nu vii în momentul ăsta!”

Acestea sunt doar reacţii impulsive, lucruri pe care pă­rinţii le spun sub impulsul momentului. Când părinţii se mai liniştesc, îşi dau seama că nu pot pune în aplicare aceste ameninţări şi se răzgândesc. Aşa copiii se învaţă se ignore ceea ce le spun părinţii şi că, dacă aşteaptă până se mai liniştesc lucrurile, vor obţine ceea ce voiau ei. Reacţi­ile impulsive arată o slabă stăpânire de sine şi lipsă de res­pect. Toţi o mai facem, ştiu, dar nu trebuie decât să învă­ţăm cum să încetăm să mai reacţionăm aşa.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, p. 49-50)