Actualitate

PS Petru a oficiat Sfânta Liturghie și Întronizarea Stareței la Mănăstirea Vărzărești

75

Astăzi cînd Biserica Ortodoxă face pomenire unuia dintre cei mai mari cuvioși ai Bisericii, Preacuviosul Siluan Athonitul, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Vărzărești, raionul Nisporeni, s-a săvîrșit Liturghie Arhierească și Întronizarea Maicii Starețe.

În dimineața zilei, PS PETRUEpiscop de Ungheni și Nisporeni s-a deplasat în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, unde a oficiat Sfânta Liturghie. Preasfinția Sa a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de stareța mănăstirii, monahia SILUANA (Iacob), împreună cu obștea monahală, Secretarul Episcopiei, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului, Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) și un sobor impunător de preoți și diaconi. De asemenea, la slujba de astăzi au fost prezente toate starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre și Stareța mănăstirii „Piatra Fîntînele” din România, Stavrofora PANFILIA.

Potrivit deciziei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 13 iulie 2018, Ierarhul a decorat-o pe Monahia SILUANA (Iacob) cu dreptul de a purta Cruce de Aur ridicîndu-o în treapta de Egumenă după care a înscăunat-o stareță a Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din satul Vărzărești, decorând-o cu dreptul de a purta toiag.

La final Chiriarhul a acordat Egumenei SILUANA (Iacob), Medalia Eparhială „Cuvioasa Parascheva” după care a adresat maicii starețe un cuvânt de felicitare cu ocazia sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor, urându-i pentru viitor multe realizări duhovnicești, ajutorul prea Puternicului Dumnezeu în ascultarea de stareță și mulți și binecuvântați ani.

La rândul ei, Egumena SILUANA a mulțumit Ierarhului pentru prezență și pentru urările de bine și sănătate, făgăduind că va fi în continuare ascultătoare și fidelă învățăturilor Sfintei noastre Biserici.

De asemenea, în cadrul Liturghiei, omagiatul Ieromonahul SILUAN, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri, a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” gr II.

A urmat Litia pentru cei adormiți la mormîntul vrednicei de pomenire Schiegumena GHEORGHIA (Plăcintă).

Sursa: www.episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
277

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM) la 5 ani de la înființare

Ziua de 6 iunie în tabără a început cu mare veselie, iar după explicarea priorităților pentru ziua de azi, participanții au fost împărțiți în 3 grupe de activități. Cei mai mici s-au jucat, voluntarii au pregătit totul pentru rug, iar echipa administrativă materialele pentru ziua dată. Primii care ne-au vizitat au fost prietenii din echipa […]

Articole postate de același autor
13

Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te!

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9) Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii […]