Proiectul de parteneriat „Lecturi Spirituale” se desfășoară cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și este o activitate de nivel național, care își propune activarea cititorului pe segmentul spiritual. Proiectul este organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala Republica Moldova (AGIRoMd) în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Întreg proiectul constituie un manifest pedagogic pentru susţinerea, valorificarea şi promovarea literaturii spirituale.
Deşi în ultimii ani s-au organizat diverse activități, lansări de carte etc. un proiect comun consacrat literaturii spirituale, axat pe valorile culturale și spirituale, nu am avut în ultimii 80 de ani, astfel proiectul fiind o noutate și o necesitate, un răspuns la necesitățile școlii, familiei și societății care vor contribui la promovare eficientă, la consolidarea relațiilor și a parteneriatelor între cititor, editor și autor. Astăzi a devenit clar, că educația elevilor, dezvoltarea spirituală și morală a lor, trebuie să fie integrată în diverse tipuri de activitate: în timpul orelor, în afara lor, în afara școlii, în cadrul activităților social-utile. În aspect pedagogic, proiectul își propune să prezinte variate modalități pentru stimularea interesului pentru lectura spirituală, etape metodologice de comprehensiune a textului religios, modele de texte pentru promovarea valorilor religioase.
Astăzi școala, ca și întreaga societate, se confruntă cu mai multe probleme sociale și educaționale printre care: extinderea pseudo-valorilor, criza morală și spirituală. În aceste condiții, devine un imperativ categoric ca Școala să conlucreze cu diverși parteneri comunitari, inclusiv cu Biserica ,,pentru a-și conjuga eforturile în vederea soluționării sau diminuării problemelor educaționale”. Astfel, interacțiunea dintre Școală, Biserică și comunitate reprezintă o condiție necesară în dezvoltarea spirituală și morală.
Proiectul are scopul de a promova și a educa atitudini pozitive față de lectură, la general și față de lectura spirituală – în particular prin dezvoltarea unor abilități de viață, a relațiilor sociale între copii și adulți, respectiv va avea loc schimbul de bune practici între cadrele didactice, prin identificarea, stimularea, valorificarea abilităților de lectură conștientă şi promovarea talentului literar – artistic al elevilor din instituțiile educaționale participante, privind rolul lecturii de plăcere în dezvoltarea personalității și cultivarea abilităților de învățare pe tot parcursul vieții.
În fiecare lună, se organizează o conferință video în cadrul căreia se reunesc autorul, editorul, cititori, profesori și elevi care discută pe marginea unei cărți din cardul proiectului de „Lecturi spirituale”. În edițiile precedente au fost prezentate următoarele cărți:
- Luna martie – „Pașii tăi spre taina împărăției” de Ghenadie Postolache;
- Luna aprilie – „Dincolo de gânduri și emoții”;
- Luna mai – „O dată pentru toată viața”;
- Luna iunie – „Rotonda plopilor aprinși” de Valeriu Anania.
- Luna iulie – „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija
- Luna august – „Îngerii dispar în ploaie” de Aurelian Silvestru
Sursa: ortodox.md