Scrisoare către doi miri

5122

Sau despre ținerea de mână.

lui Tudorel și Alinei

Când s-au plămădit, în adânc de taină al mamelor lor, cele două mâini nu ştiau că se vor întâlni. Fiecare şi-a ţinut jucăriile, apoi condeiul, apoi florile. De multe ori, liliacul.

Anii au trecut, mâna de copil a întinerit şi a simţit nevoia alteia. Să o atingă. Să o simtă mângâietoare pe obraz. Mâna care să-i culeagă lacrimile.

Mai întâi s-au întâlnit ochii. Câţi alţi ochi nu au văzut până atunci… Dar o, acum, aceşti doi sunt licăriri din mine, stele de rouă îmbucurătoare fără cuvinte… Şi mai apoi s-au întâlnit mâinile. La început timide, apoi tremurânde, apoi dulci mângâietoare pe obraz.

Au mai trecut ani, şi, sub cupola cerului făcut nouă aproape, cei doi s-au ţinut de mână cu totul altfel. Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău cu roaba Ta. Mâna cea de Sus s-a pogorât binecuvântând unirea celor două de jos. Şi cele două mâini parcă nici nu mai voiau să-şi dea drumul una alteia. Una a cerut ajutorul mâinii sale surori şi amândouă, ocrotitoare, o ţineau pe cealaltă. Vrând să nu o piardă, vrând să înveşnicească unirea. În gingăşia clipei, cele două mâini care se căutau au devenit una. În mirosul dulce de liliac.

Şi de acum, anii se vor scurge. Mânile se vor ţine una pe alta, la vremuri senine şi la vremi de bejanie, cu putere din puterea Cuvântului pe care, tot cu mâinile, împreunate, au făgăduit credincioşie până la sfârşit. Şi când, sub vânturi, mâinile poate se vor şi răci, aduceţi-vă aminte, mire drag, şi dragă mireasă, de ceasul acela în care mâinile voastre s-au ţinut, binecuvântate, una într-alta.

Va veni apoi şi o vreme, când una dintre mâini va fi rânduită a o ţine pe cealaltă, lin aşezată pe piept, şi, împreună, să ţină lumina de plecare. Dincolo, o altă Mână va sta întinsă pentru un suflet…

Şi încă un timp, şi cele două mâini se vor reîntâlni, iarăşi, în dragostea desăvârşită a Mâinii plămăditoare, a Mâinii sfinţitoare a nunţii, a Mâinii întinse la trecerea pragului veşniciei.

De ce oare lăuntrul îmi spune că, pentru voi, va fi mirosind atunci a tămâieri cu flori de liliac?…

sursa sihastriaputnei.ro


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
3204

Cel ce crede în Dumnezeu nu se teme de nimic

Gheronda, bunicii noştri spuneau că va veni timpul când vom avea toate bunătăţile, dar nu vom putea mânca. Astăzi oamenii pun sub semnul întrebării majoritatea alimentelor. – Ce să facem? Au poluat tot mediul înconjurător. Să nu vă cuprindă însă frica. Să vă faceţi cruce şi să nu vă temeţi. Şi am în vedere pe […]