Prof. Gheorghe Butuc: Relația dintre Spovedanie și Sfânta Împărtășanie

659

„ Relația dintre Spovedanie și Sfânta Împărtășanie” - conferință susţinută la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM.
28 septembrie 2016

Tu unde ai fost? S-a făcut slujba toată, de la "Binecuvântată" până la ""pentru rugăciunile", unde ai fost tu? Nu se poate săvârşire de taină fără prezenţa ta, în duh, acolo. Adică, prezenţa reală, voinţa de a partcipa la această Taină şi înţelegerea Tainei pe care o primeşti. 

Taina Euharistiei este cea în jurul căreia gravitează toate tainele bisericii, de aceea ei ar trebui să îi acordăm atenția cuvenită, tinzând să ne întâlnim cât mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos.


Articole Asemănătoare
3498

Activizarea tinerilor ortodocşi din raionul Drochia

Cu binecuvântarea prot. Pavel Vuluţă, protopop de Drochia, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din centrul raional a fost convocată prima şedinţă a grupului de iniţiativă în vederea activizării tinerilor ortodocşi din raion. Şedinţa a fost prezidată de către părintele Octavian Moşin, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret. La eveniment au participat doi slujitori […]

Articole postate de același autor
665

„Blestemul” Cuviosului Paisie Aghioritul

Să vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! […]