Prima ședință de lucru a președinților Sectoarelor Sinodale la Palatul Mitropolitan

1987

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, au fost convocați în primă ședință președinții Sectoarelor Sinodale ale Mitropoliei Moldovei.

Ședința a fost prezidată și moderată de către PS Ioan, vicar mitropolitan, care a transmis mesajul de salut al Mitropolitului și deciziile Sinodului BOM din 11.02.2016 privind reorganizarea Departamentelor Mitropolitane în Sectoare Sinodale.

Episcopul Ioan s-a referit la necesitatea intensificării activității pastorale ale Bisericii în diverse instituții, cu care sunt stabilite sau urmează a fi încheiate acorduri de colaborare. În același timp, Preasfinția Sa a menționat faptul extinderii activității în curprinsul Mitropoliei, cu implicarea și participarea tuturor structurilor eparhiale.

Președinții sectoarelor, prezenți la întrunire, au raportat despre situația la moment în fiecare domeniu de activitate, rezultatele și lacunele, venind cu proiecte ale regulamentelor de funcționare ale fiecărui sector în parte.

Au fost trasate obiective pentru anul 2016 și modalitatea cooperării între sectoarele sinodale.

Teme prioritare au fost învățământul, catehizarea, misionarismul și activitățile în rândul tinerilor, precum și modalități de salarizare pentru preoții militari și capelanii instituțiilor de drept. Un subiect aparte a fost reflectarea vieții Bisericii în raport cu problemele sociale, crearea unei agenții de presă ortodoxă, identificarea mijloacelor financiare pentru diverse activități ale sectoarelor vizate ș.a.

Totodată, s-a vorbit despre inițiativa desfășurării cursurilor de formare continuă pentru slujitori, dar și despre planificarea calendarului evenimentelor cultural-bisericești pentru următorii doi ani.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
2533

Mesaj de felicitare ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual şi aniversării a patru decenii de slujire sacerdotală

Înalt Prea Sfinția Voastră, Cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual, dar şi a frumoasei aniversări de patru decenii de slujire sacerdotală, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie. Domnul să Vă dăruiască râvnă în slujirea arhierească și mult ajutor în conducerea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să […]