Spunea o femeie în spovedanie: "Părinte, mărturisesc că conștiința mea îmi zice, și este scris în catastiful diavolului că....". Zic: "stop". Tot ce este scris în catastiful diavolului, oricât de adevărat ar fi, obiectiv, este minciună. Dacă diavolul îmi spune că eu sunt monah, din gura lui este minciună. Dacă Dumnezeu îmi spune că nu sunt monah, din gura Lui este adevăr, și atunci nu sunt. Dacă este un cuvânt care îți dă nădejde a ceva, îți dă putința să mergi mai departe, să înfrunți și să biruiești este de la Dumnezeu. Si, lucrul pe care Dumnezeu ți-l arată este ca să nu deznădăjduiești, ca să îți arate din ce trebuie să ieși, care este pasul următor. Diavolul ți-l arata ca să te distrugă. Si diavolul te lingușite ca să te distrugă, diavolul te osândește ca să te distrugă, diavolul îți spune că realitatea așa este, că ai făcut aia și aia, dar în duhul în care o face, minciună este. Aveți în vedere lucrul ăsta! Există o conștiință care mă osândește, dar dacă nu poartă caracteristica dumnezeiască, învățați-vă să nu-i faceți ascultare. Eu nu mă proslăvesc, eu nu mă osândesc decât de Dumnezeu, făcătorul Meu, judecătorul meu Care, mai înainte de a mă judeca, m-a mântuit.
Si, atuncea, marii sfinți au trecut vămile fără măcar nici să le observe, cum zice Hristos că cei care cred în El au trecut direct de la moarte la viață. Si eu cred că sfinții aceștia, care au trecut de la moarte la viață, au învățat din viața lor să nu asculte de glasul vrăjmașului. Si dacă vămile astea din văzduhuri sunt draci care ne osândesc de asta și de aia - și vedeți în unele icoane un cântar în care se cântărește un suflet și vine un drac cu sulița și îngerul îl dă la o parte pe drac-, ceva din aia este adevărat. Dacă, deci, vămile astea sunt draci care ne osândesc de lucruri care știm bine că le-am făcut și dacă știm că iese din gura lor minciună este. Să învățăm de pe acuma să nu-i ascultam. "Eu nu cu tine vorbesc. Eu cu Dumnezeu vorbesc". Si nici nu aș zice "cu tine", ci m-aș adresa lui Dumnezeu: "eu nu cu el vorbesc, ci cu Tine, Doamne", ca să punem pe Dumnezeu la persoana a doua, și cuvântul să devină rugăciune, și să nu punem pe diavol la persoana a doua, ca să nu avem părtășie cu el.
Si gândul ăsta este preluat de la Sfântul Siluan care spune despre oameni sfinți care au putut dialoga cu diavoli, ca Sfântul Antonie cel Mare, și Însuși Hristos în pustie. Dar, Sf. Siluan zice: "mai bine nici să nu dialogăm cu ei fiindcă dacă avem chiar și părtășia asta cu ei, curat nu vei ieși". Ceva din atmosfera lor, din energiile în care trăiesc ei se va prinde ceva și pentru noi. Aș zice "Doamne, ajută-ne!". Crezut-am, pentru aceea am grăit, și voi grăi ce cred, și iertați-mă că eu nu sunt așa, dar vă împărtășesc totuși lucruri în care cred. Nu trebuie să ne fie frică de draci, nu de frică nu vorbim cu ei, ci din faptul că am ales că lumea diavolului, a minciuni, a virtualului nu e a mea. Eu aleg ca lumea mea să fie lumea lui Dumnezeu, lumea vieții.
