„Dacă am trăi smerit, lumea ar deveni un paradis“

449

În Sfânta Evanghelie se întâlnesc numeroase paradoxuri: primii vor fi ultimii, cel mai mare va fi slujitorul tuturor, cei care plâng se vor bucura, cel care moare va trăi… Paradoxul asupra căruia aş vrea să mă opresc este următorul: faptul de a păstra în mod conştient învăţături fundamentale în sufletele şi inimile noastre şi de a le pune în aplicare nu trebuie să compromită necesitatea de a fi atenţi la fiecare detaliu. Fiecare pas din viaţa noastră este indisociabil de dogmele fundamentale ale credinţei noastre.

Părintele Sofronie Sa­harov a înţeles că adevărul fundamental al Ortodo­xiei este revelaţia lui Dum­nezeu Treime, a unui Dum­nezeu în trei Persoane, care sunt într-o veşnică comuniune de iubire, oferită şi primită re­ci­­proc. Persoana este o Rea­li­ta­te absolută şi ireductibilă. Iar când una dintre aceste Per­soa­ne a îmbrăcat natura noastră, o a doua natură, viaţa dumne­ze­iască s-a dat pe sine însăşi fie­căruia dintre noi, în toată ple­nitudinea ei.

Remarcaţi modul în care Hris­tos mustră pe ipocriţi: „Vai vo­uă, cărturarilor şi fariseilor fă­­ţarnici! Că daţi zeciuială din iz­mă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi cre­dinţa; pe acestea trebuia să le fa­ceţi, şi pe acelea să nu le lă­saţi“ (Matei 23, 23).

Fiecare mică victorie duhovnicească are efecte cosmice

Teologia creştină este cea ca­re a transformat viaţa de zi cu zi a oamenilor, sub toate aspec­te­le ei, într-o cale în care se do­bân­deşte şi se lucrează dra­gos­tea, şi chiar dragostea dumne­ze­­iască. Singurul fapt omenesc ce constituie un obstacol către via­ţa dumnezeiască este pă­ca­tul. Părintele Sofronie ne-a re­a­­mintit în repetate rânduri, cu pri­lejul Cuvintelor sale adre­sa­te comunităţii, că Biserica noas­tră ne învaţă să ne rugăm în timpul zilei astfel: „Învredni­ceş­te-ne, Doamne, în ziua/sea­ra/noap­tea aceasta fără de pă­cat să ne păzim noi“. Păcatul nu este inevitabil. Este ade­vă­rat că învăţăm destul de a­ne­vo­ios să-l învingem; „dar nici Ro­ma nu a fost construită într-o sin­gură zi“. Dacă totuşi accep­tăm să comitem păcatul, a­ceas­ta constituie o formă de dispe­ra­­re. Însă, potrivit paradoxului nos­tru, fiecare mică victorie are un efect cosmic durabil, căci, cum spune Sfântul Siluan, o­biceiurile bune sunt dobândite prin practicarea lor. Noi am în­vă­ţat de la părintele Sofronie că izbânda iubirii practicate în sâ­nul unei mici comunităţi sau al unei familii devine un pas că­tre dobândirea dragostei uni­ver­­sale, adică a dragostei lui Hris­tos. În plus, dacă fiecare gest, cuvânt, gând, atitudine sau privire negativă are ca re­zul­tat pierderea harului în a­ceas­tă lume, fiecare energie po­zi­tivă care emană dintr-o dra­gos­te dezinteresată atrage ha­rul dumnezeiesc asupra între­gii umanităţi.

Părintele Sofronie face refe­ri­­re deseori la îndemnurile da­te de Sfântul Dorotei de Gaza: că­lugărul (şi, prin urmare, ori­ce creştin) trebuie să-şi păs­tre­ze o conştiinţă clară, atât faţă de Dumnezeu şi de aproapele, cât şi faţă de lucrurile materiale. Aceste trei elemente nu sunt niciodată separate atât în gân­direa, cât şi în viaţa de zi cu zi ale Sfântului Siluan şi ale pă­rintelui Sofronie. Aici găsim di­ferenţa fundamentală între „e­cologia“ de care vorbeşte lu­mea şi atitudinea creştină de re­cunoştinţă şi de responsabili­ta­­te faţă de mediu (şi nu de o res­ponsabilitate supremă pentru mediu). Sfântul Siluan şi pă­rintele Sofronie şi-au arătat în­totdeauna grija lor faţă de cre­aţia lui Dumnezeu în lumi­na iubirii lor de Dumnezeu şi de aproapele. Mediul ambiant în sine nu constituie pentru ei un idol. Părintele Sofronie ex­pli­­că punctul lor de vedere mult mai bine decât aş putea eu să o fac.

Un creştin care doreşte să vie­­ţuiască fără de păcat este con­ştient că trebuie să evite să fa­că rău chiar şi unei frunze, chiar dacă „aceasta nu ar fi un pă­cat“ în sine. Un incident s-a pe­trecut pe vremea când eram gră­dinăreasă. Nu reuşeam să scap grădina de o invazie de in­sec­­te. Înainte, în nenumărate rân­duri, doar rugăciunea la Sfân­tul Trifon ar fi fost sufici­en­tă. De data aceasta însă, îl în­trebam pe părintele Sofronie da­că ar fi fost rău să omor in­sec­­tele. Bineînţeles, ştiam că nu era păcat să omori animale pen­tru a te hrăni sau pentru a-ţi fa­ce haine. Însă a omorî pentru a sal­va o recoltă? Părintele So­fro­nie îmi spuse: „Dacă trebuie ales între nevoile oamenilor şi cele ale insectelor, optaţi pentru oameni“.

Marele Matematician

Părintele Sofronie îşi împro­pri­­ase atitudinea părintelui său duhovnicesc faţă de frumu­se­ţea lumii terestre. Este ceva uşor de remarcat, căci era un ar­tist care copilărise într-un ma­re oraş, în timp ce părintele Si­luan provenea din pătura ţă­ră­nească şi îşi petrecuse co­pi­lă­ria într-o fermă. Părintele So­fro­nie avea cunoştinţe în domeniul ştiinţelor, al matematicii, dar considera că un creştin trebuie să fie un artist şi un poet. El observase că în natură nu e­xis­tă o simetrie matematică ri­gu­roasă, că nu există linii ab­so­­lut drepte. Vedea în aceasta o re­flectare armonioasă a Crea­to­rului. Într-o zi, în timp ce în­cer­cam să transplantez şase plan­te din nu mai ştiu ce fel de le­gumă, mi-a zis să transplan­tez şapte: „Prefer numărul şap­te; şase este prea perfect“. Pen­tru un spirit matematic, perfec­ţi­u­nea numărului şase îşi dez­vă­luia frumuseţea, dar părin­te­­le Sofronie nu voia să limi­te­ze sufletul omenesc la un nivel pur logic. (Amintiţi-vă, în Viaţa lui este a mea, răspunsul unui pre­ot dat unui profesor de as­tro­­nomie care sfârşise prin a ad­mite că ştiinţa avea o limită: „Bi­ne! ş…ţ chiar acolo unde se o­­preşte ştiinţa voastră, începe a noas­tră“). Altă dată, a venit în gră­dina de legume şi admira mi­nunatele curbe pe care le fă­cea apa tâşnind din sistemul au­tomat de irigaţie. „E frumos, nu-i aşa?“ „Da, am spus eu, este fru­mos din punct de vedere ma­te­matic pentru că aceste curbe pu­se pe un grafic ar da nişte mi­nunate ecuaţii.“ „Credeţi deci că Dumnezeu este un ma­te­ma­ti­ci­an?“ „Da.“ După o scur­tă pauză, el răspunse zâmbind: „Da, dar nu numai un matema­ti­cian.“

„Totul este al nostru“

Când această frază înseam­nă că noi suntem proprietarii lu­mii ma­teriale, urmează ceea ce pă­rin­tele Sofronie subli­ni­a­ză: „Şti­in­ţa contemporană s-a dez­voltat con­siderabil în domeniul stă­pâ­ni­rii forţelor naturii. Dar ce re­zul­tat! Creatorul na­tu­­rii este de fie­care dată din ce în ce mai în­lă­turat din lume şi din conştiinţa umană“. Tehno­lo­gia este, pentru părintele So­fro­­nie, o înde­mâ­­nare dată de Dum­nezeu, de ca­r­e omul are ne­voie pentru ca p­ământul cu populaţia sa mereu tot mai nu­me­­roasă să poată da fie­căruia re­surse suficiente. Dar, potrivit pă­rintelui Sofronie, a­ceasta nu în­seamnă că omul, în calitatea sa de protector al naturii, de gră­dinar al Creaţiei, tre­buie să lu­creze independent de Dum­nezeu. Dimpotrivă, în­cer­­carea sa de a fi rege şi preot al pă­­mân­tului fără Dumnezeu es­te, po­trivit părintelui Sofronie, în­­săşi esenţa căderii. Totuşi, a­ceas­­­tă profundă realitate teolo­gi­­că, a lui Dumnezeu ca Primă Fi­­i­nţă, se reflectă în orice mic de­­taliu al vieţii cotidiene. Pă­rin­te­le Sofronie ne spunea, de e­xem­­plu, că a mânca sau a bea fă­ră să mulţumeşti, însemna să-l furi pe Dumnezeu. Faptul de a ne apropria bunuri nu e ne­cesar, pentru că Dumnezeu se îngri­jeş­te de toate nevoile noas­tre. Dacă consumul nostru de­păşeşte ne­voi­­le noastre, Îl fu­răm atât pe Dumnezeu, cât şi pe aproapele nostru. Teh­no­lo­gia ar putea fi fo­lo­­sită pentru re­distribuirea re­sur­selor. Pre­cum spune Sfântul Siluan, da­că ne-am pocăi şi am trăi sme­rit, într-o oră lumea ar de­veni un paradis. (Sœur Mag­dalen, „Dieu nous a donné toutes choses“, din revista Buisson ardent, Cahiers Saint Silouane l'Athonite, nr. 20, Cerf, Paris, 2014, pp. 41-50; traducere de Ionuţ Aurelian Marinescu)


Articole postate de același autor
1442

„Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale”. Discuție cu Arhim. Iov (Cristea)

În seara zilei de miercuri, 19 octombrie, arhimandritul Iov (Cristea), nevoitor al mănăstirii Curchi, s-a întâlnit cu tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi. Tema propusă a fost: „Sfaturile Sfinţilor Părinţi pentru tineri.” Având drept suport citatele biblice şi  învăţăturile marilor dascali ai Bisericii, părintele le-a vorbit celor prezenţi despre vârsta tinereţii, ispitele, greutăţile, dar şi frumuseţea […]