Este un punct de liniște în noi, deși rar îl recunoaștem. Noi locuim în lumea gândurilor noastre și rar le percepem a fi liniștite. Aproape nimic nu provoacă „normalitatea” acestei lumi gălăgioase – aproape tot ce întâlnim este îndreptat spre asta și se pune în vânzare cu această realitate în minte.
Hristos vorbește dincolo de zgomotul din mintea unei persoane, într-o manieră completă și stăruitoare. El se adresează punctului de liniște.
Zgomotul gândurilor noastre și al sentimentelor noastre este descris de părinți ca ,,patimile”. Ele sunt produsele deformărilor noastre lăuntrice.
În realitate, noi nu ,,alegem” multe lucruri, adică ceea ce obținem nu este, de fapt, un produs al voinței. Mai degrabă, ceea ce resimțim și numim ,,alegere” este, pur și simplu, lucrarea dorințelor – mai ales, din plăcere sau pentru a evita o durere inoportună. Multe din dorințele pe care le avem, pur și simplu, ,,se ivesc”. Nu suntem deloc conștienți că am intenționat să le avem – ele se prezintă ca fapte în conștientizarea noastră.
Același lucru este adevărat despre multe lucruri despre care spunem că ,,gândim”. Multe din gândurile noastre nu sunt produse raționale în vreo accepțiune adevărată. Asemenea dorințelor noastre, ele se prezintă adesea ca fapte în conștientizarea noastră.
Ocazional, căutăm prin dorințele noastre și le cântărim și le comparăm – și apoi preferăm una în detrimentul alteia. Dar acest lucru nu ar trebui să fie confundat cu gândul rațional. Este mai mult ca mersul la cumpărături: ce patimă prefer?
Această constelație de dorințe și sentimente este un constant vârtej în minte. De vreme ce se compune din dorințe și sentimente, este extrem de ineficient în a te proteja de sentimentele și dorințele exterioare. Suntem profund vulnerabili. Ființele umane contemporane sunt, poate, cea mai manipulată populație din istorie.
Această vulnerabilitate pătimașă o prezentăm în lume. În schimb, lumea ,,se pune în vânzare pe ea însăși” conform aceleiași vulnerabilități. Cultura noastră menține o retorică a alegerii și a liberului arbitru, dar acestea sunt mai mult sloganuri decât realități resimțite în mod obișnuit. Din păcate, o cantitate grozavă de teologie crezută și predicată de toată lumea este captivă în aceleași sloganuri, angajându-se într-un proces religios nemeditativ.
Evanghelia nu este un mesaj printre multe. Ea nu concurează cu zgomotul pieței. Evanghelia nu este informație despre ceva ce poate fi comparat cu informația despre orice altceva. Mai degrabă:
Noi suntem născuți prin Evanghelie (1 Corinteni 4:15); Evanghelia poate fi acoperită pentru unii (2 Corinteni 4:3); lumina Evangheliei slavei lui Hristos strălucește peste noi (2 Corinteni 4:4); noi putem fi supuși Evangheliei (2 Corinteni 9:13); Evanghelia este o taină (Efeseni 6:19); noi putem avea părtășie la Evanghelie (Filipeni 1:5); Evanghelia nu este doar în cuvânt, ci și în putere (1 Tesaloniceni 1:5); Evanghelia este veșnică (Apocalipsa 14:6).
Evanghelia, ca ansamblu de cuvinte, este mai bine considerată ca Taină decât ca o expunere rațională sau informație. Ea este primită duhovnicește și îl transformă și îl schimbă pe cel care o aude cu adevărat și o primește. Lucrarea transformării nu vine ca un proces de judecată și de hotărâri bazate pe informație. Evanghelia, asemenea Tainelor, are o putere în ea însăși care este transformativă. Corect prezentată, Evanghelia este Însuși Hristos, este Hristos Răstignit.
Orice prezentare a Evangheliei care nu impune o transformare a persoanei, chiar în însăși recepționarea Evangheliei, oferă o contrafacere sau o versiune distorsionată. Transformarea impusă de Evanghelie este descrisă foarte clar: pocăință(Marcu 1:15).
Scriptura descrie pocăința ca ,,inima înfrântă și smerită”. Este sincera și completa concepție despre noi că suntem lipsiți de Dumnezeu, având realizarea goliciunii groaznice departe de El. Include disponibilitatea de a ne abandona lui Dumnezeu pentru lucrarea voinței Lui în viețile noastre.
În Ortodoxia răsăriteană, viața pocăinței este înțeleasă a fi viața obișnuită a fiecărui creștin. Adevărata pocăință nu este o emoție, nici dorință, nici vreun set de
sentimente sau gânduri. Pocăința este o condiție chiar a inimii, o condiție raportată la acel punct de liniște în ființa umană.
În cultura creștină curentă, înțelesul pocăinței a fost distorsionat. A ajuns să fie o descriere a unui set specific de patimi, gânduri și dorințe. A fost tradusă în limba moralității și vine încărcată cu vinovăție și remușcare. Astfel, chemarea Ortodoxiei la adevărata pocăință sună ca o invitație la o viață de vinovăție constantă și remușcare. Cine ar vrea așa ceva?
Evanghelia oferă multe exemple puternice de adevărată pocăință ,,în funcțiune”. Cele mai profunde dintre aceste exemple nu are vinovăție sau remușcare asociată, nici măcar într-o mică măsură. Este răspunsul tinerei Maria la cuvintele îngerului: ,, Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău,,. Acestea sunt cuvintele pocăinței după cum înțelege Ortodoxia – într-adevăr, ale pocăinței perfecte. Maria nu-și mărturisește păcatul (Biserica este de părere că ea era fără păcat) și, totuși, ea se pune mai prejos decât orice altceva din toată creația. Cu o astfel de inimă, Cuvântul a putut ,,fi întrupat,,.
Unii ar putea argumenta că aceasta confundă pocăința cu smerenia. Eu nu le confund – eu le echivalez: ,, Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o urgisi”.
Viziunea dragostei lui Dumnezeu dată nouă în plinătatea Evangheliei – când este corect înțeleasă – provoacă adevărata smerenie și căință. În fața unei astfel de iubiri, eu sunt gol. În fața unei astfel de Ființe și Bunătăți, eu sunt nimic. Contemplând Fața lui Hristos, goliciunea mea și nimicnicia mea nu dispar – ele răspund cu dorință adevărată (eros) și se deschid Plinătății și Ființei lui Dumnezeu.
Dar a fi ridicat către așa Plinătate nu-mi schimbă, pe cale de consecință, goliciunea și nimicnicia mea. Mai degrabă, ele sunt sprijinite de Harul lui Dumnezeu într-o viață de mulțumire (euharistia). Cu bucurie, inima acum liniștită aude cuvintele lui Hristos: ,,Fără Mine nu puteți face nimic”.
Zgomotul dorințelor și gândurilor noastre dezordonate niciodată nu poate ,,auzi” cuvântul Evangheliei. Cuvântul lui Hristos către patimi este cuvântul Lui adresat furtunii:,,Taci. Liniștește-te”.
Traducere: Denisa Borza
Sursa: www.pemptousia.com
Sursa: http://glory2godforallthings.com
