După ce Mântuitorul S-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Față, L-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?”, El le-a răspuns: „Pentru puțina voastră credință... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieși, decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).
Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, și anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoțită de post, împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălțimea viețuirii duhovnicești, adumbriți în permanență de darul lui Dumnezeu.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 97)
