Astăzi, 9/22 decembrie, pomenind Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta și Dreapta Ana, suntem chemați să ne oprim și să medităm la taina așteptării care dă roade.
Fiecare dintre noi are așteptări. Spunem o rugăciune și dorim ca răspunsul să vină imediat, cel târziu mâine.
Așteptăm schimbări, vindecări, găsirea unor soluții, pace. Uneori așteptăm mult și ni se pare că Dumnezeu întârzie.
Însă viața Sfintei și Dreptei Ana ne arată că Dumnezeu nu uită, ci lucrează în taină, dincolo de graba și măsura noastră. Ani de rugăciune și de răbdare au fost purtați nu cu revoltă, ci cu credință statornică.
Exemplul Sfintei Ana ne învață că așteptarea trăită cu răbdare nu este zadarnică. Chiar dacă nu vedem rodul imediat, în adâncul inimii se plămădește ceva curat. Dumnezeu pregătește darul acolo unde omul a învățat să rabde, să spere și să nu renunțe.
Adesea ne dorim ca lucrurile să se împlinească repede, după voia noastră. Dar așteptarea ne schimbă pe noi, ne cerne dorințele și ne învață încrederea. Ceea ce se naște din răbdare poartă în sine pace și binecuvântare.
Să primim, așadar, această zi ca pe o chemare la răbdare și nădejde. Să nu ne pierdem curajul atunci când răspunsul întârzie, ci să rămânem statornici în rugăciune. Pentru că Dumnezeu lucrează și atunci când noi nu vedem, iar așteptarea purtată cu credință va aduce, la vremea potrivită, rod bun în viața noastră.
Așa cum spune Sfântul Ierarh Ioan Maximovici: „Dacă cineva, rugându-L îndelung pe Dumnezeu să-i împlinească vreo rugăminte, nu primește răspuns, acela să știe că Milostivul Tată Ceresc nu se grăbește să-i împlinească rugămintea fie pentru că ceea ce a cerut nu îi este de folos, fie amână împlinirea rugăminții pentru a-l determina să se roage mai des și a-l învăța răbdarea, în vederea unei răsplătiri mai mari.”
Pr. Octavian Moșin
