Viața nu te lasă să te odihneşti. Rănit, vânăt, obosit, îngenuncheat, prăfuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie să înaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flămând, însetat, străin. La școala vieții se dau examene, se dau corijențe, se repetă anul. Doar cine are limba friptă poate vorbi cu adevărat despre ciorba fierbinte.
Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă. Lasă armele jos! Trece. Toate trec. Răbdare și timp. A fost nevoie să treci prin atâtea ca să ajungi aici. Generăm noi experiențe pentru că avem nevoie de ele. Fără acea experiență nu ai fi avut prilejul să te cunoști atât de profund. Există daruri pentru toată lumea. Deschide ochii, sufletul și mintea. Observă frumusețea care se află la îndemâna ta. Fii recunoscător. Bucură-te de ceea ce ai. Nu aștepta neașteptarea. Prin lecțiile de viață primești putere.
Toți suntem eroi ai poveștilor noastre de viață. Oamenii se adaptează în felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie să facem din dorințe obsesii. Dorințele sunt ale noastre sau ale celor din jur însușite prin mimetismul social? După durere ușa se deschide. Uneori uşile se deschid, alteori ni se trântesc în faţă. Rănile ne fac să nu mai fim ca înainte și nici nu cred că ne dorim. Niciun sistem nu funcţionează întâmplător.
Părăsirea unei realități nu înseamnă neapărat sfârșitul ei, ci prelungirea într-una nouă. Nu știi niciodată ce surprize îți oferă viața. Se închide o ușă, se deschide o poartă. Sentimentele ne domină sau nu. Oricât de dură ar fi realitatea ne putem crea alta. Nu se aplică rețete comune. Fiecare are realitatea sa în subconștientul său. Viața ne propune unele lucruri până le impune. Există atâtea sensuri câţi indivizi se apleacă asupra fiecăruia dintre ele. Realitatea este subiectivă. Din orice întâmplare nu ieşi la fel cum intri. Important e să nu te blochezi într-o poveste. Povestea creează aşteptări…
Fiecare om umblă în viață cu o poză în buzunar. Și când simte nevoia o așază pe primul chip care-i iese în cale, convins că acela este potrivit. Dar, de cele mai multe ori, ne păcălim cum putem ca să credem că am găsit ce ne-a lipsit. Alteori ne scufundăm ca un scafandru în adâncimea ființei celuilalt căutând binele, frumosul, lumina, ignorând mâlul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu. Și rămânem blocați, ne rănim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experiență fără de care nu am avea cum să apreciem cu toată ființa Dragostea. Ne lovim singuri la picioare și dăm liniștea mai tare…
Fotografiile rămân la fel, chiar dacă oamenii se mai strâmbă. Adeseori mintea și inima e blocată în fotografii. Alături de bătăile inimii și ochii vorbesc când ar trebui să tacă. Chiar dacă în viață inima ți se rupe, trebuie să ai grijă să nu pierzi vreo bucată. Am rucsacul în spate plin de vise… De ce iubim? De ce visăm? De ce greșim? De ce iertăm?…
Orice pasăre își ia zborul. E atâta frumusețe în jur încât mintea tace și se bucură! Nectarul iubirii îndulcește amarul minții. Cicatricile lăsate de trecerea timpului și încercările vieții se vindecă în iubire.
Am să-i spun lui Dumnezeu totul. Iubiți mult în Hristos! Iubirea vindecă…
Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Iași, 2014; p. 220-222
