Actualitate

Fumatul a devenit un capriciu prostesc

2316

Biblia ne porunceşte să nu permitem trupurilor noastre să fie stăpânite de nimic, astfel scriindu-se: ,,Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine."

Fumatul este considerat un viciu, este cel care întărește patimile și le înmulțește.

Conform modificării legii cu privire la antifumat, care urmează să intre în vigoare începând cu data de 31 mai, site-ul www.altarulcredintei.md  a realizat un sondaj pe marginea acestui subiect controversat. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 50 de persoane, fiind intervievați 25 de bărbați și 25 de femei. Vârsta cetățenilor este cuprinsă între 16 și 52 de ani. La realizarea sondajului, respondenții au fost aleși aleatoriu, deci printre ei au fost și persoane fumătoare și nefumătoare.

Diagrama de mai jos prezintă rezultatele sondajului. Persoanele au fost intrebate dacă sunt de acord cu interzicerea fumatului în locurile publice, închise și semideschise (baruri, restaurante, cafenele, stații auto, terenuri de joacă pentru copii etc.); 86% sunt de acord cu respectiva lege, 14% nu sunt de acord (figura 1), dintre care 33%  au răspuns că sunt persoane fumătoare, iar 67% - nu sunt fumătoare (figura 2).

dia01 dia02

Respondenții care s-au pronunțat împotriva implimentării legii și-au justificat răspunsul prin faptul că: autoritățile  nu vor lua măsuri stricte cu cei care vor fuma în locurile interzise; în societate sunt probleme mult mai grave care necesită soluționare, fumatul nu este o problemă atât de gravă, în opinia lor. Mulți dintre cei chestionați, care nu susțin modificările cu privire la  legea antifumat, și-au arătat indignarea prin adresarea întrebării: ,, Unde atunci aș putea să fumez?"

Majoritatea persoanelor fumătoare au spus că ar ține cont de această decizie, de a nu fuma în locurile interzise. Respondenții care susțin implimentarea legii în Republica Moldova spun că este o decizie foarte bună și că ar fi bine cât mai curând să funcționeze. ,,În sfârșit va fi aer curat, cel puțin în parcuri și localuri, iar în transportul public nu va mai fi nevoie să inhalăm nicotina cuiva".

Legea antifumat se preconizează a intra în vigoare de la data de 31 mai anul curent.

Bivol Ionela


Articole Asemănătoare
1956

In atenția Direcțiilor eparhiale, protopopiatelor și mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei!

În atenția Direcțiilor eparhiale, protopopiatelor și mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove! Publicația Periodică ”Altarul Credinței” Abonarea la nr. 1-2, 2017, indice – 21556 Publicația oficială a Mitropoliei Moldove PP ”Altarul Credinței” de un an apare într-un nou format, de revistă A4, 150 pag., cu periodicitate bianuală. Revista este destinată unui public […]

Articole postate de același autor
5085

Dumnezeu ne vrea cu inimă de copil

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne […]