Nu am făcut nici un bine, Doamne?

1556

O femeie rea se chinuia în muncile fără de sfârşit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu, zise şi aceasta că Dumnezeu este nedrept:

- Ce, eu nu am făcut nici un bine, Doamne?

Auzind Dumnezeu aceasta, trimite un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei. Şi găseşte îngerul că aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru ea. „Deci am făcut nedreptate femeii, zise dreptul Dumnezeu! Du-te, şi atârnându-i ceapa deasupra se va agăţa de rădăcinile ei şi aşa du-o în Rai".

Şi îngerul a făcut aşa.

Dar de mâinile şi de picioarele femeii se mai agăţară mulţime de deznădăjduiţi, de aceştia alţii şi iarăşi alţii. Îngerul urca spre cer cu un ciorchine imens de chinuiţi. În lumina îngerului i-a văzut femeia şi a început să strige la ei, să-i blesteme, că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu şi le făcea vânt cu picioarele descărcându-se de ei. Valuri, valuri de oameni cădeau iarăşi în întuneric.

Pe măsură ce cădeau oamenii, aruncaţi de răutatea femeii, îngerul urca din ce în ce mai greu spre cer. Când n-a mai rămas decât unul singur agăţat de mâna femeii, aceasta îşi desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească şi de acesta şi pe când cădea acela în adânc i se rupse rădăcina de ceapă de care se ţinea cu cealaltă mână şi căzu şi ea iarăşi în adânc.

Pildele descojite de descrierea pământească, care nu merge pe celălalt tărâm al existenţei, au tâlcul lor. Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu bun. Fapta bună te îmbunătăţeşte. Faptele bune, pe lângă că au rostul să-i ajute real pe Lazării lumii, mai au şi rostul de a-ţi face ţie bine: milostivirea îţi devine a doua natură. Cu o ceapă azvârlită după un sărac n-ai făcut bunătatea să-ţi devină a doua ta natură. Şi nu este a doua natură, este natura noastră primară la care ne-a readus Iisus.

Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, mai urmează şi partea din partea noastră!

Deciziile acestea, sau fuga de ele, hotărăsc despre veşnicia noastră. Mai hotărâtor nu se poate vorbi.

Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 157-158


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
9196

Pilda cu oaia cea pierdută

Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de […]

Articole postate de același autor
2715

Rugăciune ascultată şi… nu prea

– Domnule student, îl întreabă părintele profesor pe tânărul teolog, spuneţi-mi, vă rog: toate rugăciunile, făcute din inimă si cu credinţă, sunt ascultate? Aflându-se deja riscant de aproape de a pica examenul, nefericitul nostru se gândeşte, se răzgândeşte, iar se gândeşte… Dacă răspunde că nu, atunci înseamnă că pune la îndoială bunătatea lui Dumnezeu şi […]