Actualitate

Patriarhul Neofit al Bulgariei, pomenit la 40 de zile de la trecerea la Domnul

1091

Mitropolitul Grigorie de Vratsa împreună cu mai mulți ierarhi bulgari au liturghisit duminică, 21 aprilie, 2024, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Chiriachi” din Sofia în contextul împlinirii a patruzeci de zile de la trecerea la Domnul a Patriarhului Neofit. 

Zeci de credincioși au participat la eveniment, în pofida vremii ploioase.

După Sfânta Liturghie a avut loc o slujbă de pomenire pentru conducătorul Bisericii Bulgare trecut la cele veșnice în data de 13 martie.

Pentru noi toți, Preafericitul Părinte Patriarh Neofit a fost un adevărat exemplu, a spus la final Mitropolitul Grigorie.

„Să ne călăuzim mereu după exemplul pe care ni l-a lăsat de smerenie și blândețe, de compasiune și îngăduință, de iubire curată și dezinteresată față de Dumnezeu și față de oameni”, a îndemnat ierarhul.

La comemorare au fost prezenți președintele Adunării Naționale, Rosen Zhelyazkov, prim-ministrul în exercițiu, Dimitar Glavchev și alte personalități publice, potrivit Patriarhiei Bulgare.

Un trisaghion a fost oficiat apoi la mormântul Patriarhul Neofit, aflat sub colonada Catedralei Mitropolitane.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1395

Liturghie Arhierească la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

Sîmbăta, 18 iulie 2020, în ziua pomenirii Aflării cinstitelor moaște ale Cuviosului Părinte Serghie, egumenul de la Radonej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enorișilor Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț. Prea Sfinția Sa a săvîrșit aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți […]