Actualitate

Părintele Mihail Saracuța își serbează onorabila vârstă de 75 de ani de viață

1771

Astăzi, ziua de 5 octombrie este una specială pentru familia Saracuța, precum și pentru întreaga comunitate creștină din municipiul Bălți, deoarece preacucernicul părinte Mihail, parohul Catedralei Episcopale Sfântului Ierarh Nicolae și blagocinul de Bălți, cu binecuvântarea bunului Dumnezeu, își serbează onorabila vârstă de 75 de ani de viață.

Părintele Mihail este un soț, tată, bunel și străbunel de excepție, cel care, prin exemplul personal, a educat și educă generații întregi, iar, prin dăruirea de sine și neobosita sa străduință de-a sluji lui Dumnezeu și Bisericii, este un preot vrednic de treapta la care a fost chemat mai bine de 50 de ani, povățuind și îndrumând pe oricine vine la el după un sfat duhovnicesc.


Articole postate de același autor
1814

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie 2021, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual. La acest moment de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova  i-a adresat Preasfințitului Episcop Siluan un mesaj de felicitare: Chișinău, 24.09.2021 Preasfinției Sale Siluan, Episcopul […]