Ştiri interne
1348

Procesiune cu sfinte moaște și sfințire a două troițe la Mănăstirea Hîncu

În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, după încheierea Sfintei Liturghii din biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon”, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu soborul impunător de slujitori și mulțimea credincioșilor prezenți, au efectuat precesiunea cu sfintele moaște în jurul mănăstirii, după cum este și tradiția în ziua hramului, cu citirea a patru pericope […]

Ştiri interne
1778

Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită

Miercuri, 27 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon”, din complexul mănăstirii. […]

Ştiri interne
Ştiri interne
1733

Slujire Arhierească de hramul bisericii „Sf. Cuvioasă Parascheva” din orașul Tvardița, raionul Taraclia

Miercuri, 27 octombrie 2021, în ziua cinstirii Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat alături de Înaltpreafințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, la invitația și cu bunăvoința parohului bisericii „Sf. Cuvioasă Parascheva” din orașul Tvardița, raionul Taraclia, protoiereul Vladimir Pascalov, la Sfînta Liturghie Arhierească prilejuită de sărbătorirea […]

Ştiri interne
1184

PS IOAN de Soroca a vizitat eparhia de Moghiliov-Podolisk și Șargorod

În perioada 25 – 26 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, având invitația Înaltpreasfințitului AGAPIT, Mitropolit de Moghiliov-Podolisk și Șargorod, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, a vizitat eparhia sus-menționată a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. În seara zilei de marți, 25 octombrie, Episcopul IOAN a mers la mănăstirea „Sfântul Ierarh […]

Ştiri interne
1213

Duminica a XVIII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din municipiul Chișinău

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, 24 octombrie 2021, pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul VII ecumenic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca și vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din municipiul Chișinău. Sfânta Evanghelie de astăzi ne istoriseşte că, pe când Iisus […]

Ştiri interne
1259

Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Arhiepiscop Petru la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Duminică, 24 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După citirea pericopei evanghelice, (Luca 7, 11-16) prot. Ștefan Rîmbu, cleric al Catedralei Episcopale, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, a ținut cuvânt de învățătură în care a explicat mesajul central al evangheliei citite, […]

Ştiri interne
1959

Aleasă bucurie duhovnicească în parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Țepilova, raionul Soroca

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a întreprins vizită arhipastorală în parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Țepilova, raionul Soroca, însoțit fiind de către părintele protopop Nicolae CRAVEȚ. În dimineața zilei, Episcopul IOAN a fost întâmpinat în curtea bisericii de către părintele paroh Veaceslav […]

Ştiri interne
1480

Episcopul Ioan de Soroca a săvârșit slujba prohodului nou-adormitei Lidia COJOCARI

Joi, 21 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba prohodului nou-adormitei Lidia COJOCARI, mama părintelui Igor COJOCARI, protopopul de Rezina. La slujba ce a avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Pripiceni-Curchi, raionul Rezina au participat preoți și […]

Ştiri interne
1159

”Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale” – Ateneul de cultură și credință, ediția a II-a, desfășurat la Mănăstirea Suruceni

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, a organizat marți, 19 octombrie 2021, cea de-a II-a ediție a Ateneului de cultură și credință ”Biserica Albă”, cu tema ”Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale”. Acest concept este orientat către promovarea dimensiunii creştine a culturii naţionale și a spiritualității […]