Norvegia: Barnevernet i-a luat copilul unei femei, imediat după naștere, de pe masa de operație

3039

Tânăra a putut să-şi vadă fiul născut doar într-o poză făcută de o asistentă pe ascuns. Un nou caz în care este implicată Protecția Copilului din Norvegia ( Barnevernet) zguduie opinia publică.

Presa din Norvegia a scris zilele trecute despre o mamă căreia i s-a luat copilul, chiar imediat după ce aceasta l-a născut, fără să-l fi văzut. Având în vedere că nașterea a fost prin cezariană, femeia nu și-a putut măcar ține copilul în brațe. Ea l-a văzut totuși, după ce unei asistente i s-a făcut milă și l-a fotografiat imediat după ce a fost născut de medici.

„M-a trezit recent una dintre cele mai bune prietene ale mele, internată la Spitalul Sf. Olaf, unde i se făcuse o cezariană, dar rămăsese fără fiul ei. L-a ținut în pântece timp de 9 luni, dar nu l-a văzut. Nu a putut să-l alăpteze. Barnevernet a decis să i-l ia, fără avertisment”, a scris Irina Haugane, pe site-ul adressa.no. Autoarea a mai scris că evenimentele acestea îi amintesc de experimentele pe maimuțe din anii ’50, atunci când puii de maimuță erau separați de mamele lor și dați în grija unor mame adoptive. Culmea, aceste experimente au fost declarate lipsite de etică, dar se fac în 2016 pe oameni, în Norvegia, mai scrie Irina Haugane.

„Mi-e rușine să văd că asemenea experimente au loc în orașul meu natal, Trondheim. Sistemul a sabotat deja o perioadă care nu poate fi înlocuită niciodată, nici pentru mamă. Mi-e rușine să trăiesc într-o societate care permite așa ceva. Deși au existat plângeri locale, la nivel național și internațional, dar sistemul rămâne. Cât timp vom mai permite ca să se întâmple astfel de lucruri? Vom aștepta 20 de ani până vom declara astfel de practivi drept lipsite de etică și inacceptabile?” În Norvegia, lucrurile stau cât se poate de serios atunci când vine vorba de protecţia copiilor norvegieni, nu se joacă. Legea stabileşte că protecţia copiilor se aplică tuturor copiilor care se află pe teritoriul Norvegiei, indiferent de naţionalitate.

“Drepturile copilului sunt importante în Norvegia şi copilul are un drept individual care ţine de protecţia lui. Aceste valori sunt centrale în legislaţia norvegiană”, afirmă Anders Henriksen, director Barnevernet. Cercetarea unui caz porneşte când Protecţia Copilului se autosesizează sau când primeşte o reclamaţie. Toate sesizările sunt luate în serios şi verificate timp de o săptămână.

De obicei se discută cu părinţii copilului, cu vecinii şi apropiaţii familiei şi în cele mai multe cazuri familia este consiliată pentru a-şi rezolva problemele. Atunci când este vorbe de violenţa fizică sau psihică, situaţia se schimbă.

“În Norvegia totul este gândit spre binele copilului, în aşa fel încât el să crească în sânul familiei, dar în anumite situaţii este necesară scoaterea lui din familie. Familia este responsabilă faţă de copil, dar sunt situaţii când statul intervine şi îşi asumă aceasta responsabilitate. Se întâmplă asta atunci când copii sunt abuzaţi, neglijaţi sau maltrataţi.”, mai spune Anders Henriksen, director Barnevernet.

Legislaţia prevede ca în cazul în care se dovedeşte ca părinţii au agresat copiii, aceştia riscă nu doar să nu-i mai vadă, ci şi închisoare de până la 6 ani. Legea prevede că o ancheta nu poate fi influenţată de politicieni sau autorităţi centrale în Norvegia.

 

sursa activenews.ro


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
1208

La Orhei a avut loc, în premieră, Festivalul Cântecului Religios „Orheiul ortodox”, pentru copii și tineri

În după amiaza zilei de vineri, 8 februarie 2019, începând cu ora 15.00, a avut loc cea de-a III-a sesiune a Seminarului metodologic republican „Școala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educație”, care se desfășoară în perioada 8-9 februarie 2019, în municipiul Orhei. Sesiunea a început cu Atelierul de formare întitulat „Formarea conceptului despre lume la tineri. […]