O nouă promoție a programului de masterat Istoria și Cultura Religiilor la USM

3068

14 masteranzi din cadrul programului Istoria și Cultura Religiilor de la Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, au primit diplomele binemeritate.

Ceremonia de înmânare a diplomelor de master a avut loc în Sala Senatului, eveniment la care au participat domnul rector Igor Șarov, profesori și absolvenți ai facultății. A urmat un Te Deum de mulțumire în capela universitară și mesaje de mulțumire din partea absolvenților.

Este de menționat faptul că, în acest an, toți masteranzii au susținut cu brio tezele, abordând diverse subiecte din istoria creștinismului și a religiilor.

Doritorii de a urma acest program de master sunt îndemnați să depună actele între 19-30 iulie 2021. Informații suplimentare la nr. de telefon: 079481586 – pr. Octavian Moșin.


Articole postate de același autor
2357

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, adresat Preafericitului Daniel, Patriarhul României, la împlinirea vârstei de 70 de ani

Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Preafericirea Voastră,   Astăzi, când prin voia şi prin binecuvântarea lui Dumnezeu aţi ajuns la 70 de ani din ziua nașterii – o frumoasă şi emblematică vârstă a vieţii pământeşti, venim să Vă adresăm cele mai sincere şi mai călduroase felicitări şi urări de bine, nădăjduind cordial că şi de […]