Întâlnirea duhovnicească „De ce fug tinerii de iubire?”, la biserica USM

1233

Invitatul serii duhovnicești de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM din data de 27 noiembrie 2019 a fost teologul Danion Vasile, unul din cei mai cunoscuți conferențiari români ortodocși ai momentului.

Scriitorul Danion Vasile, însoțit de Părintele Valerian Grecu, pătimitor în temnițele comuniste din România, a vorbit tinerilor de la Chișinău despre mai multe subiecte actuale. Tema întâlnirii a fost „De ce fug tinerii de iubire?”

De asemenea, teologul a vorbit tinerilor despre ispitele mileniului III, iar partea a II-a a conferinței s-a desfășurat sub forma unui dialog al scriitorului cu sala.

Vorbitorul a explicat tinerilor perspectiva Bisericii legată de dragostea lor, de unirea trupească și tot ce ține de problematica sexualității.

La finalul întâlnirii, Părintele Valerian Grecu i-a îndemnat pe cei prezenți să fie următori și vrednici cinstitori ai noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii, care sunt pentru toți exemple vii de răbdare și luptă împotriva încercărilor și prigonitorilor acestui veac, arătând că suferința este pentru creștini o adevărată școală duhovnicească care întărește biserica din suflet.

Părintele Valerian Grecu – „monahul din livada cu sfinți” – este un martor și mărturisitor luminos al unui fragment de istorie însângerată a României, când „pușcăriile s-au transformat în catedrale”. El a fost închis 24 de ani în temnițele comuniste.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

 


Articole postate de același autor
1717

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, alături de creștinii orașului Ungheni în a doua Duminică după Paști

Cuprinşi fiind de bucuria Sărbătorii Pascale, creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni, l-au avut în mijlocul lor în cea de a doua duminică după Paşti, numită şi Duminica Tomii, pe ierarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat călduros de creştinii Catedralei şi pelerinii veniţi de […]