Pe păcătoşi dacă îi prinde moartea ridicându-se, câştigă mântuirea.
Prin faptele rele, hulim pe Dumnezeu.
Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge.
Nu te rezema pe sfinţenia oamenilor, ci pe frica de Dumnezeu. Numai aşa poţi să-i socoteşti pe toţi sfinţi, nu pe unul sfânt şi pe ceilalţi păcătoşi.
Trebuie să ai credinţă că Duhul Sfânt te va ajuta; căinţa, pocăinţa şi lacrimile te ajută să te ridici.
Nu trebuie pus în minte că gata, pe mine mă mântuieşte Dumnezeu.
Dacă eşti în primejdie de moarte şi-ţi este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăinţă.
Este foarte important să nu te birui de mânie în ispite, ci să spui rugăciune; să ceri ajutorul lui Dumnezeu.
Diavolul caută pe toate căile să ne tulbure, să ne ocupe mintea, dar foarte mult ne ajută Spovedania.
Când Duhul Sfânt s-a atins de inima cuiva, atunci inima lui arde de dorul lui Dumnezeu, de dorul lui Iisus. Când ai şchiopături, pune-te mai mult pe pocăinţă. Un suflet care caută să-şi cureţe inima, nu se poate să nu simtă de aici veşnicia; acel suflet nu mai are îndoială de învierea morţii.
Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, p. 92
