Prietena mea Nadejda dorea foarte mult să se recăsătorească. Divorţase, iar o mamă singură de treizeci de ani cu un copil avea destule probleme din acest motiv.
După ce a aflat că există un sfânt făcător de minuni precum Sfântul Mucenic Trifon, la care se roagă lumea, inclusiv pentru căsătorie, ea a început să meargă la Biserica Icoanei Semnului Maicii Domnului, unde era o icoană făcătoare de minuni, şi a cerut să i se facă un moleben.
Şl iată că odată, imediat după slujbă, s-a apropiat de ea un bărbat şi a întrebat-o:
– Te-ai rugat pentru căsătorie?
Ea l-a privit uimită şi a îngânat ceva de neînţeles.
– Şi eu, a continuat el bucuros, m-am rugat pentru căsătorie. Păi, hai să ne căsătorim – se pare că Dumnezeu ne-a trimis unul altuia!
Nadejda l-a privit cu multă atenţie şi cu dispreţ: bărbatul avea o înfăţişare simplă, părea să fie un fel de muncitor, nicidecum ceea ce-şi dorea. Nadejda se rugase având anumite cereri: ca soţul ei să fie intelectual, să fie înstărit şi să aparţină unei anumite categorii sociale… Căci şi ea era atrăgătoare, elegantă, cu studii superioare…
-Oh, nu, ce spuneţi! s-a ferit ea pe neaşteptat de mire.
-De ce?- s-a mirat el. Te-am mai văzut pe aici. Doar te-ai rugat pentru un soţ! Iată-mă în faţa ta!
Şi el a luat o ţinută demnă, plină de importanţă.
– Nu, a oftat Nadejda, eu nu m-am rugat deloc pentru unul ca dumneata!
Două zile a fost într-o mare tulburare, nu maj putea de supărare: ceruse ceva şi i se dăduse altceva, atât de nepotrivit!
Apoi cineva a învăţat-o aşa: „Dacă ceri, cere cât mai concret, cât mai detaliat.”
Ea nu s-a rugat doar să se căsătorească, ci ca soţul ei să fie deştept, bogat, preferabil să fie un străin din Europa de Vest sau american, dar nu un negru.
În curând, în viaţa ei a apărut un astfel de om: inteligent, bogat, străin. Totul a decurs exact aşa cum și-a dorit ea: el a cerut-o în căsătorie, s-au cununat şi au plecat în America. Dar, din nefericire, asta nu i-a adus bucurie. În primul rând, fostul ei soţ, tatăl copilului ei, a refuzat să lase copilul să plece din Rusia şi să semneze procura pentru plecarea lui.
De aceea a fost nevoită să-și lase copilul cu bunica. Acesta a fost preţul pentru faptul că noul ei soţ era străin.
În al doilea rând, se pare că Nadejda practic nu avea cu ce să se ocupe în America, că doar nu era să muncească, în timp ce avea un soţ bogat! Şi s-a înscris să studieze la o universitate oarecare, pe care a absolvit-o la secţia de limbă rusă contemporană.
În al treilea rând, americanul a decis să divorţeze de ea, dar a făcut acest lucru într-un mod viclean şi pe ascuns, ca ei să nu-i revină nimic din averea lui: el a căutat o ţară (de genul Honolulu sau Guineea), unde în mod legal poţi să obţii divorţul fără să fii obligat să-i plăteşti soţiei despăgubiri. Avocatul lui i-a prezentat pur şi simplu Nadejdei hotărârea de divorţ. Şi atât. Acesta era preţul pentru faptul că soţul ei era inteligent.
Nadejda s-a întors acasă. Era din nou cu copilul ei, iar pe perete atârna diploma, obţinută pentru j excelenta cunoaştere a limbii ruse contemporane. Însă ea vorbea limba rusă cu o voce stinsă, care mărturisea suferinţa experienţelor trăite.
Desigur, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Se poate spune că există o astfel de plăcere bolnăvicioasă: să iei de la viaţă totul, chiar mai mult decât poţi, şi cu toate acestea să te simţi defavorizat…
Mi-am amintit de această întâmplare, când am citit la cuviosul Nil Sorski:
„Roagă-te, spunând: «Facă-se voia Ta cu mine». Rugându-mă, eu am cerut de multe ori ceea ce mi se părea bine pentru mine şi am stăruit în cerere, forţând neînţelept voia lui Dumnezeu şi nepermiţându-I Acestuia să aranjeze lucrurile aşa cum crede El de cuviinţă. După ce primeam ce ceream, eram extrem de întristat că am stăruit să se facă voia mea, pentru că nu era aşa după cum mă aşteptam eu”.
Dacă te gândeşti obiectiv la unele dezamăgiri și nereuşite ale tale, nu se poate să nu recunoşti că multe dintre ele au fost cerute de tine cu înverşunare, smulse de la viaţa, aproape cu sila…
Din Olesea Nicolaeva, Focul din cer și alte povestiri. Ed. Egumenița 2013, p.121-123
