Nu răpiți cerșetorilor bucuria muncii!

1368

În general, Sfinţii Părinţi recomandă discernământul atunci când fac referire la persoanele cărora trebuie să li se acorde milostenie, deoarece nu toţi cei care cer milostenie o fac pentru nevoia supravieţuirii, iar a milui pe cineva care şi-ar putea câştiga prin muncă existenţa poate deveni o sursă de încurajare a cerşetoriei şi, în final, a păcatului capital al lenei. Vom reda câteva texte patristice în legătură cu acest fapt, şirul textelor putând continua. În scrierile patristice această problemă legată de destinatarii milosteniei creştineşti este puţin nuanţată. Invocăm mai întâi un text din cel mai vechi manual de viață creștină (după Sfânta Scriptură), ce datează din secolele I-II, și este cunoscut sub numele de Învăţătura celor doisprezece Apostoli sau Didahia: „Să asude milostenia în mâinile tale, până cunoşti pe cel căruia dai” (I, 3). Dând câteva pagini ale aceleiaşi scrieri, găsim următorul îndemn: „Tot «cel ce vine în numele Domnului» (Mt., 21, 9; Ps., 117, 24; In., 5, 43) să fie primit; iar apoi, după ce îl cercetaţi, îl veţi cunoaşte, că veţi avea pricepere să deosebiţi dreapta de stânga.

Dacă cel ce vine este un drumeţ, ajutaţi-l cât puteţi; dar să nu rămână la voi decât două sau trei zile, dacă e nevoie.

Dacă vrea să se stabilească la voi ca meseriaş, să lucreze şi să mănânce.

Dar dacă nu are o meserie, socotiţi-vă după priceperea voastră, ca să nu trăiască împreună cu voi un creştin trândav.

Iar dacă nu vrea să facă aşa, atunci face neguţătorie cu Hristos. Fiţi cu luare aminte cu unii ca aceştia” (XII, 1-5).

Găsim un alt doilea îndemn la cumpătare, dreaptă socoteală şi prudenţă. Cei care cerşesc deşi ar fi apţi de muncă sunt etichetaţi ca negustori sau traficanţi de Hristos.

În alte scrieri post-apostolice, creştinii sunt îndemnaţi să ofere milostenia lor tuturor celor lipsiţi, fără deosebire, rămânând ca primitorii să dea socoteală în faţa Domnului dacă au primit fiind strâmtoraţi sau nu. Cel care dă fără deosebire nu este condamnat. Ni se lansează exortații ca din câştigul pe care ni l-a dat Dumnezeu de pe urma muncii noastre, să dăm tuturor celor lipsiţi, fără deosebire, căci și Dumnezeu vrea să dea tuturor din darurile Sale. Cei care primesc vor da cuvânt înaintea lui Dumnezeu, pentru ce au primit şi cu ce scop; cei care au primit, fiind strâmtoraţi, nu vor fi judecaţi, fiind pedepsiţi doar cei care au primit prin înşelăciune.

Iată se pare că avem o oarece dilemă. Vechea dilemă.

Să încercăm să o dezbatem și să oferim un răspuns.

Subliniem aici că și marii filosofi, care au trăit înainte de Întruparea Domnului, nu încurajau oferirea unui ajutor aşa încât primitorul să fie încurajat la lene. Filosoful Platon porunceşte în Legile sale, ca plugarii să nu scoată şi să nu ia apă de la alţii, până ce mai întâi nu sapă în pământul lor până dau de pământ bun şi văd că nu găsesc apă. Este drept să ajuţi pe cel nevoiaş, dar nu-i bine să încurajezi lenea. Pitagora spunea că este binecuvântat lucru să ajuţi pe cineva să-şi ducă povara, dar că nu se cuvine să-l ajuţi să şi-o dea și jos.

Într-adevăr, oferind bani sau bunuri celor ce cerşesc din lăcomie, neavând neapărată nevoie, sau celor ce şi-au făcut din infirmităţile trupului prilej de neguţătorie – cum preciza și Sfântul Vasile cel Mare – şi, deşi apţi de muncă, preferă să cerşească, aceasta poate constitui un prilej de răutate,căci ei folosesc milostenia primită în întreţinerea unor păcate sau patimi, luând în derâdere, pe ascuns, pe cei ce le-o oferă. Milostenia oferită acestora poate ajunge prilej de răutate, căci îi obişnuim cu bănuţi nemunciţi şi le răpim bucuria muncii, bucurie simţită ca urmare a săvârşirii unui lucru folositor atât lor cât şi comunităţii din care fac parte. Mai abitir trebuie să arătăm mai multă milă și iubire creștină față de cei care sunt învățați să sufere necazul cu răbdare.

Făcând o scurtă divagație, precizăm că, uneori, sărăcia materială împinge la patimi, așa cum putem observa și din viața Sfântului Nicolae, în care ni se spune, printre multe altele, că, ajungând sărac, tatăl celor trei fete a vrut să le împingă pe acestea la desfrânare, însă aflând Sfântul de aceasta, aur din destul tatălui lor a dat, prin urmare, tatăl nu și-a mai dus la îndeplinire păcătosul plan. Ceea ce putem reține și învăța de aici e că Sfântul Nicolae nu a oferit milostenie și ajutor după ce fetele ar fi căzut în păcat, ci, prin ajutorul său, a prevenit căderea acestora. Acest lucru este precizat în Acatistul său, la condacul al IV-lea: „O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea vrând tatăl lor să le dea la desfrânare, din pricina sărăciei, tu, Părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatălui lor ai dat”.

Conchizând, subliniem că trebuie avut în vedere ca aceste judecăţi asupra persoanelor şi această deosebire a nevoii fiecăruia din cei care cer să nu fie înţeleasă de unii ca un îndemn la refuz de a mai săvârşi acte de binefacere nimănui din pricină că printre cei cu adevărat nevoiaşi, există şi cerşetori mincinoşi care vor doar să profite de generozitatea bunilor creştini. Nu trebuie să devenim bănuitori faţă de toţi cei nevoiaşi, însă dacă suntem asiguraţi că unii sunt cerşetori mincinoşi, dedublaţi şi prefăcuţi să nu le oferim darul nostru sau să îi potolim doar cu un bănuţ. Cu toate acestea însă, cu o rugăciune către Dumnezeu pentru ei sau cu un sfat bun oferit cu francheţe şi cu dragă inimă, putem să-i ajutăm.

Totuşi, în faţa lui Dumnezeu, cel care dă cu inimă curată este primit cu darul său, chiar dacă oferă, fără să ştie, unor traficanţi şi negustori de Hristos, neputând să-i cerceteze. Rămâne să dea socoteală Stăpânului lor și al nostru – Hristos. Iubirea de fraţi, însă, ar trebui să ne împintenească râvna să mergem noi înşine în locurile unde trăieşte sărăcia ca să îi pipăim rănile şi să punem peste ele pansamentul vindecător de care este nevoie.

pr. Liviu Petcu 

 

Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1945

„Dacă tinereţea ar şti… dacă bătrâneţea ar putea…”

– Prea Cuvioase, ce diferenţă credeţi că există între inteligenţa tinereţii şi înţelepciunea bătrâneţii? – Vă răspund printr-o cugetare franţuzească: „Dacă tinereţea ar şti… dacă bătrâneţea ar putea…”. Acesta-i răspunsul. – Ce etalon credeţi că trebuie să aibă tinerii pentru măsurarea faptelor lor? – O permanentă trezie! – Şi cum o găsim? – Totul este […]

    Articole postate de același autor
    827

    150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, marcați la Chișinău

    Luni, 12 decembrie, Palatul Republicii a găzduit festivitatea de omagiere a Casei Regale a României la împlinirea a 150 de ani de la fondare. La eveniment, cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a participat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan însoţit de Prot. mitr. Nicolae Ciobanu, preşedintele Sectorului Sinodal Activităţi Culturale. […]