Nu fi mândru şi măreţ – ca să nu te asemeni dracilor; nu te înălţa cu inima – ca să nu fii la măsura lor. Ci fii blând şi smerit – şi vei fi înălţat de Însuşi Domnul şi te vei uni cu îngerii: „Spre unii ca aceştia îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!”, grăieşte Domnul (Isaia 66, 2). Dracii, mai vârtos prin aceasta sunt osebiţi de îngeri – prin aceasta au şi căzut de la Dumnezeu: nu au fost smeriţi şi cu bună supunere. Căci nimic nu este mai spurcat atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor, ca înălţarea de sine şi mândria, după cum nu este nimic mai plăcut şi mai binevoitor, ca blândeţea şi smerenia.
Cel smerit şi blând pururi petrece în pace; însă cel măreţ şi mândru mereu este tulburat şi neliniştit. „Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale” (Psalm 24, 10), „pe cei mândri Domnul îi pierde cu cugetul inimii lor, iar pe cei smeriţi îi sălăşluieşte în locaşurile harului Său”. Fii cu bună supunere şi te vei asemăna îngerilor. Nu te mândri în faţa nimănui, nici măcar pentru cel mai mic lucru – ca să nu fii tu însuţi lepădat de la Dumnezeu. În nici o împrejurare nu te înălţa – ca nu cumva, căzând, să te dedai la tot răul: „Cel mândru va cădea şi se va zdrobi şi nu-l vei ridica pe el” – spune proorocul. Nu umbla întru cele înalte – mai minunate îţi sunt ţie cele de jos; să ai frica lui Dumnezeu şi nu vei cădea şi nu vei rămâne în cursele vânătorului.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 68-69)
