Actualitate

Familia despărțită de Serviciul de Protecție al Copilului din Norvegia, pentru prima dată împreună

4861

Părinții români, care au fost separați de cei cinci copii de Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia (Barnevernet), s-au reunit cu toate odraslele lor pentru prima oară în același loc, de la începutul chinului în noiembrie. În conformitate cu un site web creat în sprijinul lui Ruth și Marius Bodnariu, părinților li s-a permis în cele din urmă o întrevedere de trei ore, cu toți copiii lor, după ce aceștia au fost luați din propria casă din Naustdal, Norvegia, de Barnevernet, la 16 noiembrie 2015.

În noiembrie 2015 s-a afirmat că Marius și Ruth își pălmuiesc copiii - o tactică disciplinară care este interzisă în Norvegia – prin urmare, li s-a permis vizitarea limitată a celor trei fii și li s-a interzis să își vadă fiicele.

"Suntem bucuroși, pentru prima dată în ultimele trei luni; Marius si Ruth au fost împreună cu cei cinci copii în același timp, în același loc. A fost o reuniune fericită, toată lumea a avut atît de multe de spus," a anunțat site-ul joi, într-o declarație oficială.

În declarație se precizează că familia, care anterior a susținut că li s-au luat copiii din cauza credinței lor creștine, a fost lăsată să se roage și chiar a cîntat o rugăciune înainte de a lua masa. "Ziua a fost un amestec de bucurie și de tristețe, căci după epuizarea celor trei ore, au trebuit să se despartă din nou," se continuă în declarație. "Copiii nu pot înțelege de ce nu pot sta cu părinții lor, dar trebuie să se ducă la străini în schimb."

Familia Bodnariu urmează să treacă printr-un proces de judecată, pentru a-și recîștiga custodia copiilor. Deoarece agenția solicită ca ei să fie supuși unei evaluări psihologice, familia a cerut ca psihologul să nu fie asociat cu Barnevernet. Site-ul informează că procurorul a respins solicitarea părinților.

În timp ce mass-media norvegiană a fost mai rezervată față de familia Bodnariu, bunicul copiilor a lansat o comunicare pentru a rupe tăcerea în legătură cu situația creată. "Acest caz a afectat întreaga familie și ne depășește. A fost dureros să citim articole în diferite ziare, unde educarea copiilor a fost prezentată în mod negativ, fără a se cunoaște condițiile reale," declară tatăl lui Ruth. Acesta a adăugat că el nu a observat vreo manifestare de violență în familie.

sursa http://www.christianpost.com

traducere Ion Rotaru 


Articole Asemănătoare
5299

Dacă voi pastra fecioria, nu mă voi mărita…

Sunt complexată. Am 21 de ani şi multe dintre prietenele mele sunt deja căsătorite, unele au şi copii. Eu sunt virgină şi mi se spune că această noţiune este una învechită, iar dacă mă voi pastra aşa, nu mă voi mărita. Îmi dau seama că desfrânarea este un păcat, dar ce-i de făcut?” (Veronica) Nu […]

Articole postate de același autor
9889

Ateul

Un om a spus ferm: – Ce și cine este acest Dumnezeu ? El nu este deloc ! El a fost născocit de cei mai puternici pentru cei slabi, astfel încât acestea să se supună puterilor care sunt, fără vreun murmur ! Omul a ieșit noaptea pe marginea abruptă a mării și a strigat din […]