Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează

5071

În anul 1574, pe malul lacului Cahul, s-a dat o mare bătălie între armata lui Ioan Vodă cel Cumplit şi turcii care invadaseră Moldova.

Oastea musulmană era de câteva ori mai numeroasă decât a noastră, dar românii au reuşit să-i dea o lovitură atât de cruntă, încât garnizoana otomană, care stătea la pândă lângă Dunăre, a crezut că bătălia a fost pierdută de către turci şi a luat-o la fugă. Acum totul depindea de cavalerie, care urma să transforme panica într-o victorie.

Cele cinci regimente de călăreţi, alcătuite din boieri şi boiernaşi, erau conduse de pârcălabul Ieremia Golia, prietenul lui Ioan Vodă. Domnitorul împărţise cu el amarul singurătăţii. Ajuns la putere, Vodă i-a răsplătit cu toate: cu bani, cu titluri, cu moşii. Venise timpul ca şi Ieremia să-l răsplătească, în sfârşit, cu biruinţa pe care aproape o avea în mână. Dar…

Porniți la atac, cavalerii – în frunte cu pârcălabul – dintr-odată şi-au încetat galopatul, şi-au ridicat căciulile pe suliţe, au coborât drapele de luptă şi …au trecut de partea duşmanilor.

Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează! O descurajare generală a cuprins oastea română.

– Fraţilor! s-a adresat atunci Ioan-Vodă către oşteni, Îmbărbătaţi-vă şi nu lăsaţi în viaţă nici un vânzător de ţară!

Ca niciodată de precise, toate armele, toate tunurile noastre au lovit în trădători. Într-un sfert de oră, nici macar un singur mişel n-a mai rămas în viaţă…

A rămas, totuşi, amărăciunea acelei amintiri pe care o simţim de fiecare dată când ne gândim la ticăloşia născătoare de trădare…

Oare şi Iisus Hristos a avut aceeaşi tresărire şi acelaşi gust amar, când a descoperit că Iuda L-a vândut pentru o pungă cu arginţi?

Mulţi cred că, fără Iuda, n-ar fi existat Iisus sau, altfel zis, fără trădare n-ar fi existat credinţă.

Aiurea! Sunt ferm convins că mântuirea a venit din dragoste – nu din trădare, din adevăar – nu din minciună, prin jertfa adusă de lumină – nu de întuneric.

Trădarea e o mare încercare, dar dacă din când în când suntem loviţi de trăsnetul înşelăciunii, e pentru că bunul Dumnezeu pune cele mai grele încercări pe umerii celor mai de nădejde fii şi fiice ale Sale. De noi depinde cum vom ieşi din asta: înfrânaţi și speriați sau cu fruntea sus şi cu inima curată.

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu încapă într-un mormânt, dar nicăieri în lume nu există morminte în care trădătorii să-şi găsească liniştea de veci.

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p.236-238

Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
3880

Să nu facem răul, dar nici binele cu sila

În camerele din închisori – pentru că acolo e violent amplificată, exacerbată – am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii. N-avem încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricît ne-am strădui, tot supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, […]

Articole postate de același autor
6356

Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia

Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci ești dator să ţii trupul în viață, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, […]