Actualitate

Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează

242

În anul 1574, pe malul lacului Cahul, s-a dat o mare bătălie între armata lui Ioan Vodă cel Cumplit şi turcii care invadaseră Moldova.

Oastea musulmană era de câteva ori mai numeroasă decât a noastră, dar românii au reuşit să-i dea o lovitură atât de cruntă, încât garnizoana otomană, care stătea la pândă lângă Dunăre, a crezut că bătălia a fost pierdută de către turci şi a luat-o la fugă. Acum totul depindea de cavalerie, care urma să transforme panica într-o victorie.

Cele cinci regimente de călăreţi, alcătuite din boieri şi boiernaşi, erau conduse de pârcălabul Ieremia Golia, prietenul lui Ioan Vodă. Domnitorul împărţise cu el amarul singurătăţii. Ajuns la putere, Vodă i-a răsplătit cu toate: cu bani, cu titluri, cu moşii. Venise timpul ca şi Ieremia să-l răsplătească, în sfârşit, cu biruinţa pe care aproape o avea în mână. Dar…

Porniți la atac, cavalerii – în frunte cu pârcălabul – dintr-odată şi-au încetat galopatul, şi-au ridicat căciulile pe suliţe, au coborât drapele de luptă şi …au trecut de partea duşmanilor.

Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează! O descurajare generală a cuprins oastea română.

– Fraţilor! s-a adresat atunci Ioan-Vodă către oşteni, Îmbărbătaţi-vă şi nu lăsaţi în viaţă nici un vânzător de ţară!

Ca niciodată de precise, toate armele, toate tunurile noastre au lovit în trădători. Într-un sfert de oră, nici macar un singur mişel n-a mai rămas în viaţă…

A rămas, totuşi, amărăciunea acelei amintiri pe care o simţim de fiecare dată când ne gândim la ticăloşia născătoare de trădare…

Oare şi Iisus Hristos a avut aceeaşi tresărire şi acelaşi gust amar, când a descoperit că Iuda L-a vândut pentru o pungă cu arginţi?

Mulţi cred că, fără Iuda, n-ar fi existat Iisus sau, altfel zis, fără trădare n-ar fi existat credinţă.

Aiurea! Sunt ferm convins că mântuirea a venit din dragoste – nu din trădare, din adevăar – nu din minciună, prin jertfa adusă de lumină – nu de întuneric.

Trădarea e o mare încercare, dar dacă din când în când suntem loviţi de trăsnetul înşelăciunii, e pentru că bunul Dumnezeu pune cele mai grele încercări pe umerii celor mai de nădejde fii şi fiice ale Sale. De noi depinde cum vom ieşi din asta: înfrânaţi și speriați sau cu fruntea sus şi cu inima curată.

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu încapă într-un mormânt, dar nicăieri în lume nu există morminte în care trădătorii să-şi găsească liniştea de veci.

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p.236-238

Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
6836

Noră sau fiică?

Egoismul şi iubirea de sine sunt acele păcate care nu doar ne împiedică să avem relaţii bune cu cei din jur, dar de multe ori nu ne permit să observăm şi să apreciem corect persoanele din viaţa noastră. Ne considerăm pe noi mai buni şi mai demni, pretindem că avem dreptul la o viaţă mai […]

Articole postate de același autor
80

Trei fapte bune pentru a ne șterge păcatele

Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină. Şi fiindcă pedeapsa curăţeşte greşeala, cu dreptul este să primească pedeapsă, cel care a îndrăznit să săvârşească păcatul. Dar fiindcă omul, păcătuind, a […]