Actualitate

Model de mamă

6208

Aici mi-am adus amin­te de cazul naşterii cunoscutului judecător al Atenei, domnul Filip Trohani, caz pe care el l-a publicat în ziarul religios. Îl reiau pentru cititorii „Presei Ortodoxe”:

În timp ce mama domnului Trohani era însărcinată cu el, în anul 1928, a fost dusă grav bolnavă şi cu hemoragie continuă la clinica „Aretaios”. Acolo, profesorii K. Logothetopoulos şi K. Louros (tatăl contemporanului profesor şi academi­cian), chemaţi în mod special pentru cazul acesta, au hotărât ca ultima soluţie a salvării mamei, jertfirea lui, fără ca ea să ştie, la aceasta consimţind şi tatăl lui.

Dar înainte ca mama lui să intre în sala de operaţie, a ajuns acolo pe neaşteptate şi bunica lui care, aflând de hotă­rârea medicilor, a caracterizat fapta aceasta drept crimă, şi a pretins de la ginerele ei ca în cazul acesta să hotă­rască însăşi soţia lui şi mama fătului, căreia trebuie să i se facă cunoscută situaţia ei tragică.

Cu o uimitoare stă­pânire de sine, bunica sa a intrat în salonul fiicei ei, ce era pe moarte, şi i-a spus: ‘Fiica mea, nu este lucru sigur că o să scapi prin operaţie. Nu primi să pleci din lumea aceasta încărcată cu un astfel de păcat înfricoşător, adică cu moartea omului ce îl porţi în pântece. Dacă tu mori, cât voi trăi, eu voi fi mama copilului tău (a fratelui mai mare al domnului Trohani) şi mă voi îngriji să-i găsesc soţului tău o soţie bună spre restabilirea lui. În spitalul în care te afli a adormit Sfântul Nectarie. Vom ruga aşadar pe Sfântul Nectarie şi sufletul sfânt al tatălui tău să mijlo­cească la Dumnezeu ca să facă minuni şi să te mântuieşti şi tu, şi copilul tău”.

Mama domnului Trohani a refuzat să intre în sala de operaţie. Profesorul Logothetopoulos, susţinut şi de profesorul Louros, au mustrat-o pe bunica lui numind-o habotnică şi absurdă, şi a insistat pentru ne­cesitatea absolută a operaţiei. Dar mama a rămas neclin­tită în hotărârea ei… În cele din urmă s-au izbăvit şi ea, şi fiul ei!

Familiei ortodoxe, cu smerita dragoste, Arhim. Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos, Buc. 2003, p.94-95


Articole Asemănătoare
15675

Decalogul fericirii

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu. 2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată. 3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o […]

Articole postate de același autor
9

Să iertăm și să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri

Dacă noi ne smerim cugetul înaintea lui Dumnezeu și înțelegem cine este sinele nostru, cu patimile, cu neputințele, cu necurățiile ce le avem și plecându-ne capul, cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații noștri și iubim și ne jertfim pentru toți oamenii, fără să socotim pe niciunul necurat, când iertăm orice ne-ar fi […]