Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, vorbește, într-un interviu pentru Tribuna, despre principalele teme legate de viața Bisericii din zilele noastre.
În privința discuțiilor din jurul înregistrării la OSIM a numelui Părintele Arsenie Boca spune că este un fapt nefiresc și ilogic, iar Biserica va grăbi procesul de canonizare. Înaltul Ierarh admite însă că în jurul părintelui Boca apăruseră prea multe interese legate de vânzarea unor obiecte așa-zise de cult. Biserica a selectat deja doar lucrările care corespund, iar pe restul le-a interzis din librăriile proprii.
Chiar dacă unele sondaje arătau că încrederea în Biserică a scăzut, credincioșii care umplu bisericile duminica dovedesc contrariul, spune Mitropolitul Ardealului.
El vorbește și despre familie, despre părinți - ca ”două potențiale de iubire”, legate printr-un ”vas comunicant” - care este copilul.
Biserica nu stă pe margine și privește la credincioși, ci le sare în ajutor prin multe acțiuni sociale, pe care nu le-a expus în spațiul public, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu există. În completarea acțiunilor Statului, Biserica ajută familii în dificultate, bătrâni, tineri și sprijină Învățământul, explică ÎPS Laurențiu.
Mai mult decât atât, Biserica dorește să edifice o grădiniță în Cartierul Arhitecților.
- Înalt Prea Sfinția Voastră, vă propun să începem discuția cu un subiect care recent a apărut în spațiul public, cel legat de înregistrarea mărcii Părintele Arsenie Boca. Cum vedeți această situație?
ÎPS Laurențiu Streza: Faptul că o persoană străină și de credință, și de neam își arogă dreptul de a fi urmaș și „moștenitor” al patrimoniului spiritual pe care îl oferă Bisericii noastre Ortodoxe părintele Arsenie Boca este un lucru strigător la Cer. Este ilogic, nefiresc, împotriva oricăror drepturi de moștenire - pe care le poate avea numai familia biologică a părintelui, dar care nu mai există. Însă pentru un călugăr, familia lui este Biserica, este Mănăstirea Prislop, Episcopia Devei și Hunedoarei, Mitropolia Ardealului, Patriarhia Română. Până unde s-a ajuns ca să se fure aceste drepturi patrimoniale, cu caracter spiritual, și să se transforme totul în profit financiar nemeritat! Acest lucru este un atentat și o atitudine denigratoare la adresa Bisericii, a memoriei părintelui și a mulțimilor de credincioși care-l cinstesc continuu, de la trecerea lui la cele veșnice. Se urmărește blocarea și confiscarea a tot ceea ce a apărut în legătură cu Părintele Arsenie și cele exclusiv comerciale, pe care Biserica nu le acceptă, dar și cele religioase autentice din magazinele bisericești.
Este de remarcat faptul că Biserica Ortodoxă Română nu a avut niciodată o astfel de manifestare a pietății credincioșilor față de o personalitate bisericească. Anul viitor se vor împlini 30 de ani de când Părintele Arsenie a trecut la Domnul și de atunci și până în ziua de astăzi, pelerinajul la mormânt său nu a încetat. Cinstirea pe care i-o acordă credincioșii Părintelui, cultul acesta spontan, a determinat Biserica să înceapă procesul de canonizare prin cercetarea vieții și a lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit și le săvârșește și azi prin alesul Său. La mormântul Părintelui Arsenie oamenii stau zilnic, ore în șir la rând, pentru a se ruga și se întorc acasă mângâiați, convertiți și ajutați, revenind mereu cu alții împreună.
- Cum va proceda Biserica în acest caz?
ÎPS L.: Această dorință nefirească și cu totul străină de cele spirituale poate să fie întâmpinată, pe lângă acțiunile juridice legale ale celor în drept și prin împlinirea lucrării de canonizare. Când Dumnezeu va rândui „împlinirea vremii” pentru canonizarea părintelui Arsenie și Biserica îl va trece în rândul sfinților, numele se va schimba din „Părintele Arsenie Boca”, în cel de „Sfântul Arsenie”. În locul fotografiei cu chipul Părintelui, atât de multiplicată de doritorii de câștig necinstit, va fi zugrăvită și aprobată de către Sfântul Sinod icoana sa de sfânt, cu chipul transfigurat prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Astfel, va dispărea și obiectul acestei nefirești uneltiri! Așa cum istoria nu crează personalități, ci doar le consemnează, la fel, Biserica nu crează sfinți, ci doar îi recunoaște. Nu Părintele Arsenie are nevoie de actul de canonizare al Bisericii, pentru că sunt atâtea semne că Dumnezeu l-a rânduit în ceata drepților, ci noi avem nevoie de ajutorul și mijlocirea aleșilor Domnului, cei din ceruri!
- Este și o latură pozitivă în problema apărută în spațiul public?
ÎPS L.: - Această imixtiune în credința și spiritualitatea noastră trebuie să ne facă mai responsabili față de valorile sacre ale Bisericii și ale neamului nostru. Cu credința noi nu negociem niciodată! Putem, însă, să considerăm această încercare de monopolizare a evlaviei credincioșilor față de Părintele Arsenie, care îi ajută, din cer, ca pe un semn al necesității separării celor spirituale de cele comerciale, pentru a prețui credința miilor și miilor de credincioși care s-au rugat și se roagă lui Dumnezeu, la mormântul Părintelui. Dar, era cazul cu mult mai înainte să se intervină cumva împotriva celor care au transformat intrarea la Mănăstirea Prislop într-un bâlci, cu tot felul de „kitsch-uri” care nu au nici o legătură cu spiritualitatea ortodoxă, nici cu opera și exigența spirituală și artistică a Părintelui Arsenie. Comisia mitropolitană de canonizare, care studiază toate argumentele necesare pentru supunerea aprobării Sfântului Sinod a canonizării părintelui Arsenie, a identificat multiple publicații care nu sunt ale Părintelui Arsenie și care nu au nicio relevanță spirituală. S-au reținut și studiat numai lucrările autentice sau care au o legătură directă cu Părintele Arsenie. Celelalte broșuri sau cărți, valoroase doar pentru comercianți, au fost trecut pe lista celor care nu pot fi valorificate în librăriile bisericești.
- Cât va dura procesul de canonizare a Părintelui. Puteți estima în timp?
ÎPS L.: Comisia mitropolitană lucrează în acest sens, cercetează multe studii și rapoarte privind viața și activitatea Părintelui Arsenie, care dovedesc împlinirea condițiilor de canonizare, precum: ortodoxia credinței, sfințenia vieții, dăruirea totală slujirii Bisericii, dragostea față de poporul în suferință, suportarea prigonirii în vremea comunistă și îndeosebi, multe mărturii despre faptele minunate săvârșite din timpul vieții, dar și după mutarea sa din această lume. Mulți oameni s-au întors la credință, și-au schimbat viața și s-au tămăduit de suferințele trupești și sufletești. Într-un viitor apropiat urmează să se întrunească pentru ședința de evaluare Comisia mitropolitană de canonizare. De reținut este faptul că din această comisie fac parte toți ierarhii din Mitropolia Ardealului, teologi și istorici, printre care se află și părintele Academician Mircea Păcurariu, cel mai mare istoric al Bisericii noastre și care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie și care poate da, nu numai mărturie științifică printr-un studiu, ci și o mărturie vie. Pe baza documentelor din Dosarul de canonizare, Comisia va alcătui un Studiu - Document amplu, care va fi însușit de Sinodul Mitropolitan și va fi înaintat cu întregul dosar Preafericitului Patriarh Daniel, pentru a fi trimis Comisiei speciale a Sfântului Sinod, spre cercetare și avizare. Apoi, la momentul potrivit, propunerea de canonizare va fi aprobată prin vot de plenul Sfântului Sinod.
- Trece Biserica printr-o perioadă dificilă, este foarte des ținta atacurilor? Toată această percepție este legată și de discuțiile din jurul definirii familiei?
ÎPS L.: Dintotdeauna Biserica lui Hristos, asemenea unei corăbii, a fost încercată de valurile istoriei. În prezent sunt, de asemenea, încercări deosebite cu care Biserica se confruntă, diferite provocări care solicită un răspuns, însă, din nefericire, și foarte multe atacuri în media, dintre care unele mai mult sau mai puțin instrumentate. În ultimii 28 de ani au apărut multe lucruri noi - unele pozitive, altele chiar periculoase – însă singura instituție, singurul bastion care nu este legat de pământ, de niciun fel de doctrină sau de niciun fel de organizație pământească, ci este legată de Cer, singura instituție care se bazează pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, care nu negociază crezul ei și valorile morale fundamentale ale omului, este Biserica noastră străbună. Ea nu a fost întemeiată de vreo societate anume, de vreun neam sau vreun partid. Întemeietorul și Capul ei este Însuși Hristos cel înviat. Așa cum Armata apără integritatea teritorială a unui Stat, la fel Biserica apără integritatea lui spirituală. Ea păstrează și apără valorile și instituțiile spirituale ale neamului nostru, precum familia, pentru că românul s-a născut creștin ortodox, iar principiile de viață, spiritualitatea și adevăratele valori morale ne-au edificat ca neam, fiind apărate prin sacrificii omenești foarte mari. Din firescul respect față de care s-au jertfit și au plătit cu viața lor libertatea și demnitatea noastră națională, precum și libertatea și integritatea spirituală a neamului, se cuvine să ne apărăm identitatea și valorile morale și să le predăm mai departe, copiilor noștri, generațiilor viitoare. În Biserică găsim și ne hrănim din Cuvântul Evangheliei, din învățătură dătătoare de viață și ducătoare spre viața veșnică. Toate atacurile bine concertate împotriva Bisericii sunt îndreptate împotriva lui Dumnezeu și a poporului dreptcredincios, care se întristează, dar se și apără prin frecventarea locașurilor de închinare, singurul loc unde omul își găsește adevărata liniște, alinarea și mântuirea.
- Trebuie să schimbe Biserica ceva în modul de comunicare?
ÎPS L.: Biserica s-a adaptat mereu, din mers, la toate căile moderne de comunicare. Patriarhia Română a dezvoltat de peste 10 ani trustul de presă „Basilica”, în cadrul căruia se regăsesc Televiziunea și Radio Trinitas, Agenția de presă Basilica, precum și cotidianul Ziarul Lumina. La nivelul fiecărei mitropolii există filiale ale Radio Trinitas, precum și ediții locale ale Ziarului Lumina; fiecare Eparhie are un site pe care se postează toate informațiile despre viața bisericească din locul respectiv. Așadar, toată activitatea administrativă, cultural-educațională și social-filantropică a Bisericii noastre străbune este prezentată și comunicată public. Însă, din nefericire, știrile pozitive despre multiplele activități culturale și educaționale ale Bisericii, despre uriașa slujire social-filantropică pe care Eparhiile Patriarhiei Române o săvârșeșc pentru semenii aflați în nevoi, pentru orfani sau copii defavorizați, pentru vârstnici abandonați de familie sau rămași singuri, nu sunt „interesante” pentru marile trusturi de presă de la noi. Știrile despre Biserică apar rar și aproape exclusiv atunci când un preot sau altul au făcut ceva negativ. Astfel de știri sunt preluate cu o viteză incredibilă și difuzate de toate posturile TV, poate chiar mai multe zile în șir, pe când toate informațiile pozitive, misionare, culturale sau sociale sunt tratate cu maximă indiferență. Și atunci, evident că se întrevede existența unei tendințe continue de discreditare și decredibilizare a Bisericii străbune. Oamenii de bună credință văd, citesc și înțeleg, dincolo de toate, această campanie de decredibilizare a Instituției în jurul căreia s-a plămădit și edificat Țara noastră și care, constituie, încă, în societatea noastră un pilon esențial de susținere spirituală și culturală a identității poporului român.
Dincolo de acest subiect, este esențial să înțelegem că slujirea Bisericii nu este pentru imaginea ei sau pentru păguboasele laude, ci pentru oameni. Fiecare semen al nostru, indiferent de etnie, culoare sau confesiune este un „chip” al lui Dumnezeu întors spre noi, spre care trebuie să ne aplecăm atunci când este în nevoie. Noi nu ne limităm doar la acțiuni în Biserică, ci ne ducem și în sfera socială, sprijinim familii și persoane aflate în criză. Până ajunge Statul să ofere familiei o alocație sau un ajutor, preotul paroh și credincioșii Bisericii ajută acele familii să iasă dintr-un eventual impas. Am sprijinit în toți acești ani familii sărace plătindu-le facturi de utilități, rețete de medicamente, acordându-le prin Departamentul nostru social îmbrăcăminte, încălțăminte sau alimente. În spitale avem preoți de caritate, care sunt lângă medic și de multe ori mai puternici decât medicul în a-i inspira bolnavului puterea credinței pentru vindecare. Preotul îi aduce bolnavului binecuvântarea lui Dumnezeu, îl spovedește, îl împărtășește, îi întărește speranța.
În școli avem profesorii de religie, care se dăruiesc spre a face cunoscute tinerilor elevi tainele credinței, importanța înțelegerii vieții ca dar de la Dumnezeu și a valorilor ei fundamentale. Religia în școală este un drept al părinților, ca să își educe copiii lor și în cele spirituale, dar și un drept al copiilor de a primi o asemenea educație. Aici la Sibiu, Biserica sprijină învățământul de stat prin menținerea acestuia în unele locații aflate în proprietatea sa, pentru care Primăria achită chirii simbolice, folosite tot pentru întreținerea clădirilor. Model luminos în acest sens îl avem pe Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, care a întemeiat și întreținut peste 800 de școli spre educarea și luminarea poporului. Avem o grădiniță a noastră pe strada Dealului, dorind să oferim sprijin părinților tineri, dar nu doar pentru a le prelua copiii ca ei să poată merge la serviciu, ci și să le dăm copiilor o educație în baza căreia ei să înțeleagă că sunt ocrotiți de Dumnezeu, că ei sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu și bucuria familiei lor. De asemenea, o grădiniță dorim să edificăm în Cartierul Arhitecților, unde sunt foarte multe familii tinere cu copii și dorim să venim cu ceva înspre ajutorul lor.
- Este un parteneriat între Biserică și Stat?
ÎPS L.: Relaţiile dintre Biserică şi Stat sunt definite prin prevederile constituționale și legislative. La fel ca în ţările majoritar ortodoxe și la noi s-a urmat principiului bizantin al „simfoniei”, adică al înţelegerii şi cooperării dintre două instituţii deosebite şi distincte: una spirituală şi cealaltă politică, pe care le unește viaţa socială comună a oamenilor, care sunt și credincioşi ai Bisericii, și cetăţeni ai Statului. Constituţia României din anul 2003 defineşte relaţia Stat – Biserică sau mai exact relaţia Stat – Culte (art. 29), folosind termenii următori: „Cultele religioase sunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii; Cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate” (art. 29, alin. 5). Iar noua Lege, nr. 489/2006, privind Libertatea religioasă şi regimul general al Cultelorpleacă de la premisa de bază a recunoaşterii de către Stat a autonomiei cultelor, precum și al rolului pozitiv al acestora în viaţa societăţii româneşti contemporane.
- Se pot împăca Biserica și știința?
ÎPS L.: Cu siguranță. Pentru cel înțelept, credința în Dumnezeu și știința nu se exclud, ci se întrepătrund. Religia se definește ca legătura omului cu Dumnezeu, Creatorul său, în cadrul căreia Dumnezeu se descoperă omului prin revelația supranaturală și cea naturală, iar omul Îl cunoaște pe Dumnezeu și Îl preamărește prin slujirea cultică, în Taina Bisericii. Știința despre Dumnezeu se numește Teologie. Omul creat de Dumnezeu aparține atât lumii materiale, prin trup, cât și celei spirituale, prin suflet. Sufletul omenesc are trei facultăți, intelect, voință și sentiment, ceea ce îl deosebește de celelalte făpturi, după chipul și modelul de unitatea deplină a Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. De aici vine și unitatea și egalitatea din familia creștină: soț, soție și copii. În momentul în care apare copilul, dragostea celor doi părinți se unește și mai mult și devine egală ca intensitate din partea fiecăruia. Copilul apare ca un vas comunicant între două iubiri ale părinților.
Biserica lui Hristos se îngrijește de om în integralitatea lui dihotomică, trup și suflet, de aceea a binecuvântat și sprijină toate descoperirile benefice ale științei, din toate domeniile ei, ca lucrări ale minții omului, spre progresul vieții pământești. Ea condamnă, însă, toate lucrările lumești care atentează la viața omului ca dar de la Dumnezeu, asupra căreia nu avem drepturi de stăpânire.
Biserica se folosește de cuceririle științei moderne în toată activitatea ei ca instituție omenească și chiar întreține astfel de mijloace de comunicare și comuniune, precum internetul, radioul, televiziune și multe altele.
Orice fel de explicație pe care știința a dat-o existenței, orice încercare contrară lui Dumnezeu a fost sortită eșecului total. Nu poate știința să spună de unde a venit totul, cum s-a creat lumea, universul și ordinea din el, fără un Creator. Să vă dau un exemplu: o învățătoare la clasele primare, le-a spus copiilor: „Lumea s-a creat datorită unei explozii în universul care exista, și așa a apărut viața și toate cele pe care le avem acum”. Un copil nevinovat - din curăția și inocența minții lui - a întrebat: „Doamna învățătoare, dar cine a pus bomba?...”
În perioada următoare o să publicăm o lucrare despre argumente raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu. Sunt extrem de multe argumente pe care mintea noastră le poate înțelege. Știința utilizează în evoluția ei numai rațiunea, mintea omenească, care este limitată în cunoaștere și evoluează continuu, pe când Biserica folosește o formă superioară de cunoaștere, lumina credinței, care trece dincolo de limitele rațiunii și ajunge până la Taina lui Dumnezeu. Credința, alături de nădejde și iubire se numără între virtuțile teologice, ca daruri de la Dumnezeu date nouă de la Sfântul Botez.
Credința este nu doar simpla acceptare a existenței lui Dumnezeu, ci este o formă de cunoaștere care depășește rațiunea. Dacă rațiunea mea merge până la un loc de unde nu mai poate pătrunde, vine credința și certifică pe baza descoperirii pe care Dumnezeu o îngăduie acel adevăr de neînțeles minții omenești.
- Biserica a avut o contribuție importantă în Marea Unire de la 1918, mai este acest lucru cunoscut în zilele noastre?
ÎPS L.: Pentru ca oamenii să își amintească de trecutul glorios al neamului și de jertfele depuse pentru realizarea lui, Biserica nu a fost nepăsătoare față de această comemorare, față de Centenar, de aceea anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română drept Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Nu cred că există un om de știință, fie el și necredincios, care să nu recunoască ce valoare a avut pentru neamul românesc credința într-un singur Dumnezeu, credința creștină, ce rol a avut Biserica în formarea neamului, în păstrarea și cultivarea identității noastre naționale. Toată lucrarea pe care Biserica a împlinit-o nu a fost doar una spirituală, ci și una națională. Nu puteai crede în Dumnezeu și să nu-ți iubești țara. Cine scrie Patrie cu majusculă are ceva în sufletul lui. Și noi așa am scris mereu.
Împlinirea năzuinței de unitate și demnitate națională al românilor prin actul realizat acum 100 de ani a fost posibilă și printr-o semnificativă contribuție a Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, prin cuvântări și predici, slujitorii Bisericii au cultivat în sufletele românilor conștiința trează că ei au aceeași obârșie, ca neam, aceeași credința și aceeași limbă care-i unește. Mitropoliile Țării Românești și Moldovei au cultivat în vremurile grele ale ocupațiilor străine, strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei. Acestea s-au reflectat în prezența și circulația ierarhilor, preoților, călugărilor și a credincioșilor, răspândirea cărților bisericești ctitoria unor locașuri sfinte în Transilvania susținute de domnii Țării Românești. De asemenea, prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română s-au pus bazele limbii române literare, care a consolidat conștiința unității de neam a tuturor românilor. În Transilvania, unde identitatea națională și spirituală a românilor risca să se piardă sub stăpânirile străine, activitatea pastorală, misionară și culturală a Mitropolitului Andrei Șaguna a însemnat învierea ființei naționale și spirituale a românilor ardeleni. Sfântul Ierarh Andrei a slujit cu jertfelnicie pentru cultivarea și consolidarea unității de credință și neam prin restaurarea Mitropoliei Ardealului; achiziționarea unei tipografii pentru tipărirea de manuale școlare, înființarea a sute de școli; publicații bisericești; „Telegraful Român”; înființarea Asociațiunii Astra; traducerea Bibliei etc.
Darul unităţii și libertății noastre naţionale obţinut cu multe jertfe spirituale şi materiale pentru binele ţării şi al românilor de pretutindeni, constituie moștenirea cea mai sfântă pe care am primit-o de la înaintașii noștri. Acest dar neprețuit al unității de credință și neam, dobândit de poporul român prin credinţă statornică şi mărturisire jertfelnică de-a lungul multor secole de suferinţă creştinească, se cuvine să-l prețuim și să-l cultivăm cu demnitate și responsabilitate, pentru ca la rândul nostru să știm să-l dăruim mai departe, copiilor noștri, generațiilor viitoare.
sursa tribuna.ro
