Deschide ochii unei fetițe oarbe
În anul 1858, Evdochia Ocikina din orașul Penza se afla la mănăstirea Diveiev împreună cu fiica sa Maria. Iată ce povestește ea: "În anul 1843, mă plimbam prin grădină cu fiica mea Elisabeta, în vârstă de trei ani. Nu știu cum un scaiete se agăță de poalele rochiei mele. În timp ce îl scoteam, o fărâmă din el zbură și intră în ochii copilului. Fetița mea începu deodată să țipe, închise amândoi ochii și izbucni într-un plâns amarnic. Toate eforturile mele de a o ajuta n-au fost de niciun folos și își pierdu complet vederea. Trecu un an. Veni un doctor de la Petesburg la Penza. Mi-am dus fetița oarbă la el, dar acesta nu putu nici măcar să-i consulte ochiul. Era cu neputință să i se deschidă genele, care erau lipite de parcă ar fi crescut așa. Doctorul nu ne putu ajuta în niciun fel.
Peste încă un an fetița mea oarbă stătea lângă mine pe podea. Tocmai îi pusesem niște jucării în poală și ea le mânuia pe dibuite. Privind-o, plângeam i spuneam în mintea mea: Părinte Serafim! Roagă-L pe Dumnezeu ca ochii fiicei mele oarbe să se deschidă. Voi merge la tine, pe jos, la Sarov. Chiar în acel moment copilul sări în picioare și începu să alerge prin cameră. De atunci ea începu să vadă ca mai înainte".
Copilul salvat de la moarte
Vanya avea 7 ani. Era foarte vioi, inteligent și poznaș. Trăiam în Moscova, în clădirea Băncii, iar nasul lui Vanya locuia vis-a-vis de noi, într-un bloc cu cinci etaje. Într-o seară, l-am trimis pe Vanyuşa la nasul lui, ca să-l invite la ceai. Vanya a traversat strada, s-a dus la etajul al treilea și, cum nu putea ajunge la sonerie, s-a cățărat pe balustradă. Era cât pe ce să atingă soneria, când picioarele i-au alunecat și a căzut în casa scării.
Portarul, care stătea la parter, a fost martor la momentul în care Vanya a căzut ca un sac pe podeaua de ciment. Bărbatul cunoștea bine familia și a alergat spre noi, strigând:
-
A murit fiul tău!
Am alergat spre Vanya, dar când ne-am apropiat de imobil, l-am văzut cum venea încet spre noi.
-
Vanyuşa, dragule, ești în viata?
L-am luat în brate.
-
Ești rănit?
-
Nu mă doare nimic. Doar am alergat spre nasul și am vrut să apăs pe sonerie, dar am căzut. După aceea, a venit la mine un bătrân, cel care este în imaginea din camera voastră. Bătrânul din icoană. M-a ridicat, m-a pus pe picioare foarte hotărât și mi-a zis: "Ei, băiete, stai în picioare neclintit, să nu cazi!". Am început din nou să merg, însă nu-mi mai puteam aduce aminte de ce m-ai trimis la nasul.
După accident, Vanyuşa a dormit foarte bine 24 ore și, când s-a trezit, era cu totul și cu totul teafăr. În camera mea era o icoană mare cu Sfântul Serafim de Sarov.
Surse: Doxologia
