„Creștinii locuiesc pe acest pământ ca și cum ar fi într-o țară străină, ca și cum nu ar avea patrie.... Trăiesc pe pământ dar cetatea lor este în cer....” (Epistola către Diognet)
Fiecare dintre noi trebuie să străbatem un drum, o cale spre cetatea din cer. Însă până să ajungem în patria cerească, trebuie să învățăm să găsim drumul spre chilia din inima noastră, unde să ne regăsim pe noi înșine și să ne întâlnim cu Hristos. Această călătorie ar fi mult mai anevoioasă dacă nu ar exista sfinții Bisericii noastre, care au știut să urmeze Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, devenind modele de viață creștină.
Prin sfinții care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei (Ps.15,3). Dumnezeu a rânduit ca în anul în care se împlinesc 75 de ani de la adormirea Episcopului Dionisie Erhan (17 septembrie 1943) și 100 de ani de la hirotonia sa în treapta de Episcop (22 iulie 1918) să fie descoperit trupul său neputrezit. Astfel, cei care își îndreaptă pașii către Mănăstirea Suruceni au posibilitatea să se închine moaștelor cuviosului ierarh, despre care părintele Gala Galaction scria: "Era un suflet dăruit de sus cu incomparabilul dar al credinței. Era o inimă încinsă de focul tainei creștine. Convorbirea lui, mărturisirile lui particulare şi liturgice aveau căldura şi sclipirile sfântului jeratic, pe care-l purta ascuns sub haina lui de aba călugărească....
....Vlădica Dionisie, înconjurat de preoţi, conducea dumnezeiasca slujbă. Nu privea pe nimeni, nu mai făcea nici o observație,, nu mai vorbea de cât cu Mielul lui Dumnezeu, pe care îl slujea şi căruia i se închina până la pământ...O, de câte ori aş fi voit să adun la această priveliște înalt pilduitoare pe teologii, pe dascălii noştri şi chiar pe colegii arhiereului Dionisie!"
Vlădica Dionisie liturghisește în prezent în ceruri, îmbrățișând cu dragostea sa toată lumea și neîncetând să mijlocească pentru noi la Dumnezeu.
Viața unui creștin este o cale care duce la Hristos. Totul stă în strădania noastră de a-L găsi pe Hristos, de a crede în El, de a-L aduce în inima sa. Nu este o cale ușoară, însă viețile sfinților noștri înaintași ne arată, că dacă vrea cineva să fie cu adevărat al lui Hristos, El vine întru Duhul Sfânt în om, și toate devin apoi ale Sale.
„A iubi pe Iisus Hristos, a primi pe Iisus Hristos, a ne da lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos. Iată toată viaţa creştină“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu putem fi creștini cu jumătăți de măsură, creștin ori eşti, ori nu eşti. Iar pentru a fi creștin cu adevărat trebuie să vedem dacă credința noastră nu este una teoretică, ci o lucrare. Dumnezeu ne mântuiește, dar nu pentru vorbele noastre, ci pentru strădania noastră, pentru luptele noastre.
„Viaţa mea este un lanţ nesfârșit de lupte şi de biruințe. N-am luptat niciodată pentru interese personale. Şi de aceea am biruit totdeauna”, mărturisea episcopul Dionisie. Cu această imagine a unei vieți închinate unei lupte sfinte, putem pleca şi noi mai departe pe calea pe care trebuie s-o parcurgem fiecare, pentru ca să ajungem la cetatea noastră din Cer.
***
Vechea așezare monahală Suruceni este situată într-o zonă pitorească la poalele de pădure din preajma satului cu același nume, la o distanţă de 12 km de Chişinău. Prin strădania Preacuvioasei Maici Stareţe, Egumena Epistemia (Goncearenco) și a obștii monahale, acest așezământ monahal a devenit un loc de retragere și rugăciune, unde toată ființa este chemată să laude pe Creatorul a toate. Participând la sfânta liturghie oficiată la mănăstire te poți bucura de clipe de tihnă și pace, iar cântările de la strană te ajută să te apropii de starea duhovnicească necesară pătrunderii în tainele Dumnezeirii.
„Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu poate vedea pe Domnul” (Ev. 12,14)
Natalia Lozan
