Suntem între două praznice împărăteşti. Prin piaţă şi marketuri e forfotă. Toată lumea e în căutarea peştelui, căci la aceste sărbători se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte, de parcă n-a mai văzut sau n-a mai mâncat lumea astfel de bunătăţi.
Paradoxal, dar majoritatea celor care sunt în goană după peşte nu prea postesc în această perioadă. Să fie alt produs, cu alte proprietăţi sau se sfinţeşte peştele în aceste zile?
Iarăşi coborâm cele sfinte la stomacul nostru! În loc să-L căutăm pe Dumnezeu, ne zvârcolim după mâncare, de parcă fără de peşte, ouă, brânză ş.a. nu vom rezista!
Apoi să înţelegem corect mesajul Bisericii, cuvântul „dezlegare” înseamnă „permisiune”, şi nu „recomandare”, „obligaţiune”. Când suntem îndemnaţi să ţinem post mai strict, să facem metanii, căutăm tot „dezlegări”, care tare ne plac. Or, chiar dacă e praznic şi se dezleagă la vin şi peşte, nu prea auzi să zică lumea că oricum e post, poate să ne abţinem, să facem sărbătoare în casa unor nevoiaşi… Şi chiar dacă se fac dezlegări, atunci la „puţin!!!” vin, peşte, lactate…
Fiecare cu nepuţinţa lui. Însă rostul postului nu este să-l rupă pe om de mâncare, fără de care de-a dreptul nu poate trăi, ci să-l scoată din viaţa păcătoasă, plină de pofte şi patimi. Viaţa ar trebui să fie un post permanent, prin care am spune nu plăcerilor şi poftelor trupeşti. „Depărtându-ne de bucate, să ne lepădăm şi de păcate,” ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Teodor Studitul ne spune: „Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău.” Slăbind trupul, stingem multe aprinderi ale acestuia şi trezim facultăţile noastre sufleteşti.
Postul este un mijloc prin care omul, nevoindu-şi trupul, se întăreşte sufleteşte. Adevăratul post este doar cel îmbinat cu rugăciunea şi faptele bune, care luminează calea desăvârşirii.
Perioada de postire este primăvara sufletului, care-l renaşte sau îl reînvie pe om spre o nouă viaţă – cu şi pentru Hristos. Atâta doar că trebuie să mergem de la postul trupesc la cel duhovnicesc. Să facem virtutea lucrătoare în viaţa noastră de zi cu zi.
„Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi a sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii… El învaţă liniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.” (Sfântul Isaac Sirul). Doar prin post şi rugăciune pot fi trăite aceste clipe sublime ale praznicelor domneşti. Se deschide sufletul spre veşnicie şi simţim dragostea divină. Vedem cum Cel de Sus împlineşte planul Său cu noi, creaţia. Iată am primit vestea cea bună că Dumnezeu va veni în trup omenesc pentru a-l sfinți, pentru a-l ridica din mocirlă şi pentru a-l face templu al sufletului.
„Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc, cea fără prihană!” – se cântă în condacul Bunei Vestiri. Iar în Slava de la Laude se zice: „Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului se face. Că luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam dorind să fie Dumnezeu, şi n-a fost; iar Dumnezeu om Se face, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura … Cel ce Te-ai făcut om pentru mântuirea noastră, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”.
Să-i mulţumim Domnului pentru toată dragostea părintească faţă de lumea răzvrătită, căci Dumnezeu a căutat la o fire neprihănită, smerită, feciorelnică şi iubitoare, acestea fiind condițiile pentru a se naşte Dumnezeu în fiecare dintre noi. Or, pe mulţi îi vezi agitaţi, înrăiţi, invidioşi… şi te întrebi: postesc? se roagă? sunt cu sau Îl caută pe Dumnezeu? Sigur că NU!
Doar pruncii sunt în stare să aducă adevărate laude, fiind fără prihană. Această realitate o desluşim din condacul la Duminica Floriilor: „Pe scaun, în cer, şi pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit şi cântare de la pruncii cei ce strigau Ţie: Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam!”.
Astfel, să râvnim a fi sinceri şi nevinovaţi asemenea copilaşilor, dar înţelepți şi trăitori destoinici aici, pe pământ, pentru a fi moştenitorii raiului ceresc.
Să ne încredem, în primul rând în Domnul, care nu ne va trăda, nu ne va părăsi … şi care ne ajută, ne susţine … ne iubeşte.
„Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14) şi „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.” (I Petru 5, 7).
Preot Octavian MOŞIN
Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”
