„Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi Soarele tace fără mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie, şi continuă să ajute neîncetat.” Această cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici pare a fi și mai actuală pentru zilele noastre.
Oamenii nu se pot deprinde să observe totul din perspectivă veșnică, privesc către cele ce-i înconjoară și rămân orbi. Nu conștientizează nici frumusețea creației, nici dragostea Creatorului. Dumnezeu a creat lumea și toate câte ne înconjoară din dragoste, ne-a predestinat Raiului, fericirii veşnice. Însă pentru a reuși să pătrundem în Rai, e nevoie mai întâi să lăsăm Raiul să pătrundă în lăuntrul nostru.
Dumnezeu ne îndeamnă să mergem spre Cer, să ne întâlnim cu sfinții. Aceasta să ne fie aspirația zilnică. Ne caută și ne vorbește prin frumusețea florilor, care ne învață curăția și blândețea, prin cerul înstelat, nemărginit, care ne duce cu gândul la veșnicie. Ne mângâie și ne bucură ca să nu uităm Cine este izvorul acestei frumuseți și puteri, Care toate le pătrunde, toate le umple.
Noi însă ne-am obișnuit atât de mult cu darurile primite, încât aproape că nu le mai luăm în seamă. Cu atât mai mult nu știm să mulțumim pentru ele. „Câți dintre noi pot să spună că au vorbit cu Dumnezeu și El i-a auzit? Câți dintre noi pot să spună că au primit în urechile lor auzul, adânca impresie a cuvintelor lui Dumnezeu? Câți dintre noi au urechile lor deschise către Domnul, ca să audă și limba lor dezlegată? Surzi și muți ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi,” ne spune arhim. Emilianos Simonopetritul.
„Ca să ajungi în Cer, trebuie să deschizi uşa unei biserici”, spunea părintele Virgil Gheorghiu. La Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni descoperi acea „ușă” care te ajută să simți mai aproape Cerul. Tihna și frumusețea locului ți se lipsesc de suflet și simți că îți dorești să revii din nou și din nou.
Pacea şi sfinţenia sunt două condiţii necesare pentru toți cei care însetează după o întâlnire cu Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijină sfinţenia. De obicei, ambele aceste condiții ne par de neatins. Ni se pare că este mai ușor să prindem urma unei păsări care zboară, decât să ducem o viață călăuzită de Sfântul Duh. Și totuși, avem exemplul atâtor apostoli, sfinți, mucenici, cuvioși care au reușit nu doar să dobândească Sfântul Duh, ci și să-L pună cu totul înlăuntrul lor.
Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, moaștele căruia au fost descoperite și se păstrează la Mănăstirea Suruceni, mărturisea: „Viaţa mea este un lanţ nesfârșit de lupte şi de biruințe. N-am luptat niciodată pentru interese personale. Şi de aceea am biruit totdeauna”. Această imagine a unei vieți închinate unei lupte sfinte, ne oferă curaj și putere pentru a ne putea parcurge propria cale către cetatea noastră din Cer.
Iar alături de Sfântul Dionisie, la Mănăstirea Suruceni avem un prilej unic de a ne închina raclei cu 55 părticele din moaştele Sfinţilor și o părticică de lemn din Crucea Mântuitorului. Aici sunt păstrate cu multă evlavie și dragoste Capul Sfintei Cuvioase Singlitichia, Racla cu fragment din mâna Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Racla cu mâna Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, Părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, Părticele ale Sfinților din catacombele romane, și altele.
Participând la sfânta liturghie oficiată la mănăstire te poți bucura de clipe de tihnă și pace, iar cântările de la strană te ajută să te apropii de starea duhovnicească necesară pătrunderii în tainele Dumnezeirii.
"Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu poate vedea pe Domnul" (Ev. 12,14).
Foto și text: Natalia Lozan
