Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu și în vremea necazului Îl vei afla pe Dânsul

105

Când vine ispita asupra celui nedrept, el n-are nădejde ca să cheme pe Dumnezeu să-l mântuiască, fiindcă în vremea odihnei (în vreme de neispitire) el s-a îndepărtat de la dumnezeiasca voință. Mai înainte de a începe să bați război, caută-ți alianțe, și mai înainte de a te îmbolnăvi, caută-ți leacul.

Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu și în vremea necazului Îl vei afla pe Dânsul și El te va auzi; înainte de poticnire, cheamă-L și te roagă; și înainte de rugăciune, pregătește-ți făgăduințele, ca pe niște merinde. Arca lui Noe pregătită a fost în timp de pace și cu o sută de ani înainte cresta lemnul pentru ea. Dar în vremea urgiei cei răi au pierit, iar cel drept acoperit a fost.

Din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 51


Articole Asemănătoare
677

Să nu uitaţi de Maica Domnului!

Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite încât să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului. Aş aduce în atenţie ceva de la Sfânta Liturghie, şi anume după ce credincioşii cântă, după ce spun cu cântare cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim […]

Articole postate de același autor
1626

Rugăciune la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte care tulbură pe om

(Din psalmii lui David) Dumnezeule, întru numele Tău mân­tuiește-mă și întru puterea Ta mă ju­decă. Dumnezeule, ascultă rugă­ciunea mea; pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abă­tut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. […]