Actualitate

Liceul din Sălcuța a găzduit conferința ”Despre fuga de Dumnezeu și viața în Hristos”

3861

Joi, 23 noiembrie, Liceul Teoretic ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r. Căușeni, a organizat Conferința ”Despre fuga de Dumnezeu și viața în Hristos”, care a ajuns la XX-a ediție și se desfășoară anual în preajma prăznuirii Sfinților Voievozi, ocrotitorii instituției.

La fiecare ediție sunt invitați oaspeți de onoare atât din cadrul raionului, cât și din alte părți ale republicii.
În acest an la eveniment au fost prezenți dl Nicolae Gorban, președintele raionului Căușeni, dl Vasile Molodilo, șeful Direcției Învățământ Căușeni, slujitori și pedagogi din diverse instituții

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la manifestare a participat Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, vicar mitropolitan, care a transmis mesajul părintesc al mitropolitului și a rostit un cuivânt de învățătură.
Moderatorii și animatorii evenimentului au fost preotul Nicolae Jelihovschi, profesor de religie, și Liuba Pleșca, directorul instituției.

Prin această activitate s-a dorit accentuarea rolului Școlii și al Bisericii ca factori primordiali de cultură și de educație, determinarea/promovarea bunelor practici în domeniul educației moral-spirituale și revigorarea interesului pentru educația religioasă în comunitate.

Evenimentul a inclus prezentarea activităților moral-religioase din cadrul liceului și câteva referate tematice expuse de liceeni și absolvenți ai acestei instituții.

Teatrul poetic ”Comoara” din cadrul liceului a venit cu spectacolul ”Mi-e dor de Tine, Doamne!”, care a răscolit sufletele celor prezenți prin mesajul transmis tânărului de astăzi.

O mare surpriză a fost prezența la conferință a părintelui arhimandrit Veniamin (Goreanu) din București, care este originar din Republica Moldova și care se află într-o vizită privată, însă a acceptat cu drag invitația liceului de a fi în mijlocul oamenilor dragi, pe care îi cunoaște și cu care comunică încă din anii studenției.

Părintele Veniamin a venit cu un mesaj către cei prezenți, referindu-se la fuga de Dumnezeu și percolul pierderii de sine. Totodată, părintele arhimandrit și-am amintit de anii petrecuți împreună cu părintele Nicolae Jelihovschi la Seminarul teologic de la Neamț, apreciind eforturile acestuia de a sădi credința în inimile copilașilor mai bine de două decenii.

Conferința a încheiat cu cântări de suflet prezentate de membrii ansamblului etnofolcloric Plăieșii și ai corului de copii Buna Vestire din sat.

Oaspeții de onoare au primit Scrisori de mulțumire din partea Consiliului raional Căușeni, iar din partea gazdei flori și cuvinte de recunoștință pentru dragostea împărtășită și susținere.


Articole Asemănătoare
4692

,,Familia în societatea contemporană : între dăinuire și decadență”, conferință în s. Buțeni

În incinta gimnaziului ,,A.Bunduchi,, din s. Buțeni, raionul Hincesti a fost organizată o conferință cu genericul ,,Familia în societatea contemporană : între dăinuire și decadență,, Conferința a fost organizară de către parohul bisericii Nașterea Maicii Domnului pr. Vasile Prepeliță, având drept invitați reprexentanți a mai multor instituții, care au abordat subiectul propus. Astfel, au fost […]

Articole postate de același autor
188

Când femeia leapădă sfiala și merge spre nudism, este semn de decădere socială și de venire a vremurilor din urmă

Mulți creștini evlavioși intră, într-adevăr, în felul acesta în biserică și află în ea Raiul. Intră în Biserica cea sfântă a Domnului și cu îmbrăcăminte cuviincioasă și smerită, așa cum se potrivește locului sfânt al lui Dumnezeu. Se întâmplă însă, iubiții mei creștini, mai ales în lunile de vară, că multe femei intră în biserică, […]