Aş putea să am cununiile legate?

1160

V-aş mulţumi din suflet dacă mi-aţi răspunde şi mie. Am auzit multe despre blesteme şi în special despre o persoană care ar putea să aibă cununiile legate. Ce înseamnă asta? Chiar aş putea să am cununiile legate? Pentru că am avut o relaţie cu cineva acum patru ani şi de atunci nu mai pot avea nici o relaţie. Am tot încercat, nu sunt urâtă şi nici proastă.

Vă mulţumeşte anticipat, Un suflet neliniştit

Suflet drag, neliniştit,

Despre aceste probleme te rog să vorbeşti cu părintele tău duhovnic. Eu nu cred în „legarea cununiilor”, dar cred în „legarea” şi chiar înrobirea pe care ne-o aduce păcatul în viaţa noastră. Ca să te eliberezi de puterea oricărui blestem, învaţă să nu mai păcătuieşti, să te spovedeşti curat şi cu pocăinţă pentru păcatele trecute şi să-i binecuvântezi, cum ne cere Domnul, pe cei ce te blestemă şi îţi fac rău. Aşa va veni harul în viaţa ta şi toate se vor schimba. Nu uita, copil drag, că sensul vieţii noastre este o viaţă plăcută lui Dumnezeu pentru bucuria sfântă şi veşnică. Abia când vom muri vom vedea la ce fel de viaţă ne-am născut dincolo. Te rog, ai grijă de tine şi Domnul te va mângâia!

Cu dragoste şi încreder

Maica Siluana
Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Iaşi
sfintiiarhangheli.ro

Articole Asemănătoare
605

Vindecă-mă şi pe mine, Hristoase!

Iisuse…Hristoase…sunt un simplu copil, deşi am împlinit deja 17 ani. Este vârsta adolescenţei, dar nu vreau şi nu mă pot gândi la ea. Îmi vine mult prea greu… Îţi scriu câteva rânduri. Nu pot fi sigură că le vei primi. Tu nu ai nicio adresă. Nu ştiu unde eşti şi, la urma urmelor, nici cine […]

Articole postate de același autor
11342

Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial

Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti […]